Ambasadorul rus Oleg Vasnețov le-a reamintit guvernanților noștri reperele politicii ruse în Republica Moldova. Astfel, a comentat editorialistul Nicolae Negru, rușinoasa lipsa de reacție a autorităților de la Chișinău la declarațiile controversate făcute în ultima perioadă de diplomatului rus.
„Stataliștii noștri se fac că plouă, că nu au auzit divagațiile mincinoase ale lui Vasnețov. Tace semnificativ MAEIE-ul democrat (exceptând declarația Ambasadorului cu misiuni speciale Andrei Popov, făcută la solicitarea TVR), s-a bâlbâit penibil, întrebat de o jurnalistă, vorbărețul cu alte ocazii premier Ion Chicu, care ne reproșează că nu ne mândrim suficient de mult cu propria „țară”, dar cum să-ți ardă de mândrie când îi vezi pe conducătorii ei în genunchi?”, a întrebat analistul politic.
Sursa a subliniat că tace Parlamentul, tace și lăudărosul de altădată Pavel Filip, care își atribuie meritul adoptării rezoluției ONU privind retragerea necondiționată a trupelor străine de pe teritoriul nostru… „Să fie această tăcere plata pentru împrumutul de 200 de milioane de euro, promis a doua oară de Kozak? Să spui că tăcerea lor e jenantă, rușinoasă e să nu spui nimic. Suntem guvernați de niște canalii. Și când te gândești că partidele proeuropene dețin majoritatea în Parlament, volens-nolens te întrebi: dar sunt ei cu adevărat proeuropeni sau niște „kozaci” în blană de oaie…”, a mai remarcat Nicolae Negru.
Totodată, analistul politic a punctat că declarațiile lui Oleg Vasnețov demonstrează că Rusia nu are de gând să-și care trupele acasă, rămase din perioada sovietică. „Ea le atribuie în mod fals misiune pacificatoare, trișând în văzul lumii, căci ele au fost implicate nemijlocit în războiul moldo-rus din 1992, înarmându-i pe separatiști și participând de partea lor la operațiuni militare”, a mai adăugat Nicolae Negru într-un editorial pentru presa de la Chișinău, care poate fi citit integral aici.
Amintim că Oleg Vasnețov, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău a declarat într-un interviu pentru TASS că trupele ruse nu se vor retrage din Republica Moldova, deoarece nu există codiții în acest sens. Mai mult, oficialul rus a avertizat că Rusia nu impune Republicii Moldova un anumit vector extern de dezvoltare, dar își va apăra întotdeauna interesele în raport cu Chișinăul.
Ulterior, doar Andrei Popov, ambasador cu misiuni speciale la MAEIE a reacționat la aceste afirmații grave, menționând că Ministerul de Externe de la Chișinău regretă declarațiile ambasadorului rus privind trupele ruse care staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova și pledează în continuare pentru retragerea acestora.