Dacă voi putea să-i mai ajut pe frații de dincolo de Prut, nu voi ezita, numai așa vom face Unirea! Este declarația lui Vasile Postolachi, profesor de religie din Rădăuți-Prut, județul Botoșani, care, cu implicarea părintelui Sergiu Aga din Orhei, ajută familiile nevoiașe de pe ambele maluri ale Prutului.
Profesorul de religie din județul Botoșani, comuna Rădăuți-Prut reamintește prin faptă însuși secretul unirii „în cuget și-n simțiri”: să împarți puținul pe care îl ai cu frații.
Cele cinci familii afectate de inundațiile din Rediu, despre care anunțam că au primit alimente și ajutor financiar din partea profesorului, au mai primit câte 500 de lei, astfel că ajutorul total oferit fiecărei familii prin strângerea de fonduri „Dragostea care unește frații” se ridică la 1.000 de lei.
De asemenea, alte patru familii din Miorcani și Rădăuți-Prut au primit o nouă tranșă de alimente, iar în zilele următoare, câțiva voluntari s-au mobilizat să pregătească 30 de porții de mâncare caldă pentru persoanele vulnerabile din aceste sate.
Din banii care s-au mai strâns în urma mediatizării acțiunii, bani și donații oferite de oamenii cu suflet mare, profesorul Vasile Postolachi a făcut parte, ca întotdeauna, și fraților de peste Prut: un mic ajutor, de 500 de lei, l-a trimis părintelui Serghei Ceban din satul Ucrainca, raionul Căușeni, care ține în fața bisericii „Lada cu pâine”, pentru cei fără posibilități financiare și greu încercați de vremuri.
„Dacă voi putea să-i mai ajut pe frații de dincolo de Prut, nu voi ezita”, spune Vasile Postolachi. „Numai așa vom face Unirea!”
Profesorul de religie din județul Botoșani vrea să continue să ajute atât familiile din România, dar și pe Părintele Sergiu Aga, care are în desfășurare proiectul de construcție a Centrului Social Filantropia din Orhei.