Luna aceasta am petrecut ceva mai mult timp acasă, în Republica Moldova. Pe lângă faptul că am profitat de această mică vacanță ca să mai stau cu părinții, mi-am mai rezolvat și alte chestiuni birocratice. Într-una din zile l-am însoțit pe tata la Consulatul României de la Cahul ca să-și depună dosarul pentru redobândirea cetățeniei române. Ca de obicei, în fața consulatului o mulțime de moldoveni dornici să obțină pașaport românesc, permise de mic trafic sau vize. Ca de obicei, îmbulzeală, îmbrânceli, ceartă, cuvinte urâte aruncate unul altuia. Cu toate acestea, un astfel de grup îți oferă posibilitatea să vezi și să înțelegi multe despre societatea moldovenească: frustrările, preocupările, cultura, problemele cu care se confruntă aceasta.
La un moment dat în fața consulatului s-a oprit o familie. Vorbind rusește între ei, o „madam” blondă, cu manichiură roșie perfectă a întrebat cu superioritate „kto krainii” na cetățenie? Dacă inițial am crezut că acolo, în fața acelor porți negre de zăbrele voi auzi o moldovenească specifică spațiului nostru basarabean, mare mi-a fost mirarea și indignarea când i-am auzit pe cei trei pretendenți la cetățenie română vorbind în limba rusă chiar la consulatul României. Întâmplarea a făcut să intrăm împreună în curtea consulatului unde așteptam ca oițele la strungă să vină consulul să facă programările de rigoare. Se pare totuși
că tatăl vorbea românește nițel, încercând să-i explice funcționarului consulatului că ei au deja două pașapoarte, dar ar mai vrea și românesc și că au oarecare probleme cu actele de stare civilă. Astfel, la recomandarea consulului de a schimba toate actele după un singur
nume, cel al bunicilor, „madam” cu manichiură perfectă a bolborosit ieșind pe poarta consulatului „țîganî, idiotî!” și „Vot urod! Mne uje nadaelo! Nu, țîganî!”
Pe de o parte mă bucură faptul că domnul consul n-a înțeles înjurăturile doamnei, iar pe de altă parte îmi venea să alerg după ea și să-i plesnesc una peste gurița ei frumos rujată. Toată ziua m-a frământat atitudinea ei insolentă și, mai ales, îndrăzneala și nesimțirea nemăsurată de care a dat dovadă. Sinceră să fiu, n-am crezut că voi avea parte vreodată de o astfel de scenă în interiorul consulatului României. Incidentul cu pricina se dovedește a fi un simplu exemplu a ceea ce se întâmplă în Moldova zi de zi. Aceeași atitudine superioară pe care au au etnicii ruși față de populația băștinașă, dar și fatul că orice prost, scuzată fie-mi expresia, poate obține cetățenie română.
Tot în acea zi, consulul României a fost întrebat de o doamnă cât timp România va mai oferi cetățenii moldovenilor, iar răspunsul acestuia a fost „Până când ultimul român basarabean va dori să depună dosar…”. Răspunsul lui m-a făcut să mă simt mândră de atitudinea și îngăduința românilor față de frații înstrăinați și rătăciți din Basarabia. Totodată
m-a încercat și un sentiment de rușine pentru concetățenii mei – suntem nerecunoscători, nepăsători și lipsiți de mândrie națională. Am concluzionat încă o dată că mulți dintre noi nu merităm cetățenie română și că poate îngăduința care ni se arată ne face să fim prea maleabili, lipsiți de inițiativă și de respect de sine. Atâta timp cât încă vom mai intra în instituții de stat și ni se va vorbi în limba rusă, fără să ripostăm și atâta timp cât azi suntem cu rușii, iar mâine cu românii, nu vom ajunge prea departe, riscând să rămânem o societatea încuiată, lipsită de educație și perspective de viitor.
Autor: Lilia Cazacu pentru Info Prut
Foto: Unimedia.md
