Astăzi, Misiunea Diaconia, structură a Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Română a lansat prima Bancă de Alimente din Republica Moldova.
În cadrul acestui proiect, se vor colecta, depozita și distribui către persoanele și familiile sărace, organizații nonguvernamentale, cantine și centre sociale produse alimentare scoase din circuitul comercial, cu ambalaj deteriorat sau aproape de data scadenței.
Produsele se vor recupera de la agenți economici, producători agroalimentari, retaileri și vor fi distribuite în termen către beneficiarii finali.
La fel, proiectul va promova prevenirea risipei de alimente, respectul pentru mâncare, resursele economice și mediul înconjurător.
„Republica Moldova este una dintre cele mai sărace țări, cu o rată mare a oamenilor care trăiesc la limita existenței, oameni pentru care Diaconia depune mult efort, împreună cu toți voluntarii. Banca de Alimente își propune să rezolve o problemă aparent simplă, dar care afectează mii de oameni – foamea. Deși suntem într-o țară agricolă, avem copii afectați de malnutriție și bătrâni care cu greu își pot permite o masă caldă zilnic. Echipa noastră este într-un proces firesc de a identifica modalități de utilizare a resurselor locale, așa cum vedem o abundență de resurse neutilizate din care ar putea fi minimalizate efectele sărăciei. La fel, ne propunem să lucrăm cu autoritățile pentru favorizarea mecanismului de donației, prin facilitare fiscală, măsuri de încurajare a donației în prevenirea risipei alimentare”, a declarat Igor Belei, directorul Misiunii Sociale Diaconia.
Proiectul în cauză va sprijini serviciile sociale care cu greu fac față costurilor zilnice, va oferi o nouă viață produselor care riscă să devină deșeuri și își va asuma responsabilitatea pentru: preluarea, gestionarea și distribuția produselor.
În tot acest proces, Banca de Alimente va respecta principii precum: echitatea socială, o dietă echilibrată, protecția mediului, calitatea produsului, depozitare și transport în condiții de siguranță și igienă.
Astfel, Diaconia încurajează agenții economici, producători agroalimentari, retaileri să prevină risipa de alimente și să doneze produsele alimentare scoase din circuitul comercial Băncii de Alimente.