„Republica Moldova nu a fost niciodată mai aproape de Rusia din perspectivă geopolitică”. De această părere este jurnalistul Will Carter, care a subliniat într-un editorial pentru unul dintre cele mai influente portaluri de știri din Canada, că președintele Igor Dodon a reușit în ultima perioadă să ducă cea mai săracă țară din Europa mai aproape de Moscova.
Astfel, jurnalistul specializat pe Rusia și fostele state sovietice a sugerat că Republica Moldova ar putea deveni următoarea țintă a regimului de la Kremlin.
De asemenea, sursa a amintit că Rusia s-a implicat anterior în evenimentele din Ucraina și se implică tot mai vizibil în situația din Belarus, iar interesul Moscovei față de R. Moldova – „cel mai sărac stat din Europa”, poziționează Uniunea Europeană în fața unei provocări majore.
În opinia jurnalistului, problemele R. Moldova ar fi început în iunie 2019, atunci când diplomații UE și SUA au decis să sprijine un parteneriat între PSRM, în frunte cu președintelui Igor Dodon – inamic al aderării R. Moldova la UE și Blocul „ACUM” al Maiei Sandu. Coaliția dintre cele două formațiuni s-a prăbușit după patru luni, iar Dodon a continuat să-și fortifice pozițiile. „Guvernul s-a transformat efectiv într-o aproape-dictatură într-un interval de un an, iar furia publică este pe cale să se dezlănțuie”, a punctat Will Carter.
Totodată, sursa a vorbit pe îndelete și despre Vlad Plahotniuc, fostul lider al PDM, subliniind că situația gravă din R. Moldova readuce tot mai insistent figura acestuia în spațiu public. În context, autorul s-a referit și la faptul că tot mai multe servicii internaționale de securitate consideră că Plahotniuc a fost ținta unei campanii de discreditare susținute de ani buni de Rusia.
Mai mult, în contextul raporturilor lui Plahotniuc cu autoritățile americane, urmare a solicitării și de refuzului pentru azil politic, sursa a subliniat că depozițiile făcute de echipa juridică a lui Plahotniuc descriu amenințările la adresa vieții și a familiei sale în cel puțin trei rânduri de către grupul „Wagner” din Rusia.
„Cu siguranță, domnul Plahotniuc a făcut multe greșeli. Și doamna Sandu a văzut cota ei de critici corecte. Dar, pe măsură ce detaliile tratamentului dlui Plahotniuc apar în instanțele americane, a devenit dificil să acceptăm versiunea evenimentelor oferite de ambasada SUA în Moldova și de guvernul dlui Dodon. Dna Sandu și dl Plahotniuc ar putea acționa ca părți interesate egale în orice proces electoral din Moldova, deoarece sunt vocea mai multor oameni cu aspirații europene”, a mai declarat Will Carter.
Potrivit acestuia, în cazul eșuării R. Moldova în parcursul său european, statul s-ar putea confrunta cu tulburări sociale masive. De asemenea, sursa se referă și la situația gravă în care s-a pomenit Moldova – cu datorii uriașe și dependentă în totalitate de Rusia.
„În timp ce răul și corupția au dus la această situație, comunitatea internațională pare să nu fi făcut nimic pentru a schimba abordarea față de această guvernare. În schimb, a fost aleasă o cale ușoară prin inima țării pentru dl Putin și mulți moldoveni care rămân pro-Rusia”, se mai arată în același editorial intitulat sugestiv „Ucraina a căzut în fața Rusiei. Belarusul se află în criză. Urmează Moldova?”.
Jurnalistul a mai atenționat că Dodon a reușit să ducă R. Moldova mai aproape de Moscova și a instituit controlul său aproape complet asupra sistemului judiciar, parlamentar și instituțiilor de ordine.
„În absența opoziției politice pro-europene, țara este îndreptată pe un drum pe care un număr semnificativ de moldoveni nu și-l doresc. Nu putem garanta că aceștia nu vor protesta sau că ororile din Minsk nu se vor repeta și la Chișinău. Dacă asistăm la mai multe vărsări de sânge – după Ucraina și acum Belarus – vom eșua în propriile noastre principii democratice”, a remarcat Will Carter pentru theglobeandmail.com.