Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău este împotriva deschiderii secțiilor de vot la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie în căminele studențești sau în grădinițe, în contextul pandemiei COVID – 19. Totodată, se va accepta deschiderea secțiilor de votare în școli cu o singură condiție.
Declarații în acest sens au fost făcute de Igor Șarov, ministrul Educației de la Chișinău, care a menționat că în cadrul unei ședințe cu participarea premierului Ion Chicu, dar și cu responsabili de la CEC, s-a ajuns la consens în privința deschiderii secțiilor de vot în circa 800 de instituții de învățământ din Republica Moldova.
„Dacă aceste secții de votare nu vor fi deschise în școli, atunci apare o mare problemă pentru primari. Dacă există posibilitatea de deschis secții de votare în alte locații, atunci bine. Dar dacă nu există soluții și vor fi deschise în școli, atunci pentru ziua de luni, 2 noiembrie, va fi prelungită vacanța. Trebuie de oferit posibilitatea pentru a dezinfecta spațiile unde au loc alegerile”, a explica Igor Șarov.
În context, ministrul Educației de la Chișinău a precizat că aceeași decizie va fi valabilă, cel mai probabil, și în cazul turului II al alegerilor prezidențiale.
Vom avea secții de votare în incinta școlilor, doar că a doua zi după primul tur al prezidențialelor, luni, 2 noiembrie, elevii vor avea liber, anunță ministrul Educației, Igor Șarov.
Publicată de Gheorghe Gonța pe Joi, 17 septembrie 2020