Candidatul Blocului Electoral Unirea la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Dorin Chirtoacă a solicitat declararea ambasadorului Oleg Vasnețov, persona non-grata în Republica Moldova și expulzarea acestuia în Rusia.
Reacția vine după atacul furibund și declarațiile nesăbuite ale Ambasadei Federației Ruse în R. Moldova la adresa Ambasadei României la Chișinău, dar și după comportamentul nediplomatic al ambasadorului rus Oleg Vasnețov și colaborarea sa secretă cu Igor Dodon în favoarea Serviciului de Spionaj Extern al Federației Ruse.
„Domnule Vasnețov, nu vreți să ne spuneți nimic despre aceste poze, despre evenimentele și crimele care au stat în spatele lor? Nu faceți nicio declarație?”, a întrebat Chirtoacă în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, prezentând o serie de documente de arhiva.
Potrivit lui Chirtoacă, fotografiile și documentele respective arată că primul și cel mai de nădejde aliat al Germaniei naziste a fost Rusia sovietică. „Cerem convocarea lui Oleg Vasnețov la MAEIE și înmânarea acestuia a unei note de protest în legătură cu declarațiile inacceptabile făcute la adresa ambasadorului României, o provocare cinică cu scopul de a produce un scandal diplomatic, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. SIS-ul și Procuratura au obligația să rețină ofițerii serviciilor secrete ruse (Gudilin, Grak și alții), aflați la sediul PSRM și să-i expulzeze din R. Moldova. Având în vedere comportamentul nediplomatic și colaborarea secreta dintre Igor Dodon și ambasadorului rus la Chișinău în favoarea Serviciului de Spionaj Extern al Federației Ruse, cerem declararea lui Vasențov persona non grata în RM și expulzarea acestuia în Rusia”, a mai punctat Chirtoacă.
Amintim că reprezentanții Ambasadei Federației Ruse în R. Moldova au condamnat vehement declarațiile Ambasadei României la Chișinău cu privire la eroii români, care potrivit rușilor ar avea menirea să-i justifice pe „criminalii naziști” la o „data sacră”, când s-au împlinit 75 de ani de la „victoria coaliției anti-Hitler împotriva nazismului”, în care, „ar fi bine să le reamintim partenerilor români că strămoșii lor antifasciști au luptat cu vitejie ”.
S-a întâmplat după ce vineri, pe 23 octombrie, Ambasada României la Chișinău a organizat, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din Mana, raionul Orhei, o serie de activități dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române. Cei prezenți au remarcat că „sacrificiul suprem al Eroilor care-și dorm somnul de veci în acest loc nu va fi uitat niciodată, iar memoria acestora va fi cinstită mereu.”