Înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse şi-a anulat vizita oficială în Transnistria prorusă, în schimb va merge în Chişinăul proromânesc, scrie portalul de ştiri [email protected].
„Între timp, Republica Moldova, unde oricând ar putea reveni la putere ultranaţionalistul Voronin, îşi întăreşte posturile sale militare la graniţă cu „rmn”.
Pe 22 septembrie, la Moscova s-a desfăşurat o nouă rundă de negocieri privind soluţionarea conflictului transnistrean în formatul „5+2”. Ambele părţi au convenit să redeschidă negocierile întrerupte în 2006. Cu toate acestea, interesele părţilor au rămas divergente. În plus, situaţia pe Nistru se agravează.
Primul care a dat curs acestei întâlniri a fost Guvernul Republicii Moldova considerând reluarea negocierilor la nivel oficial drept „o victorie comună” a tuturor participanţilor. În aceeaşi zi, Ministerul de Externe a „rmn” a emis un comunicat prin care desemna această reuniune drept una a „consultărilor” şi nu a „negocierilor”. La Tiraspol se amintea că nici măcar ordinea de zi a acestor „consultări” nu a fost formulată.
Şeful Ministerului de Externe a „rmn”, Vladimir Iastrebceak, a mulţumit Federaţiei Ruse, Ucrainei şi OSCE pentru „interesul şi atenţia depusă în scopul soluţionării juste a conflictului transnistrean utilizând mijloace paşnice. În legătură cu rolul de observatori al UE şi SUA nu s-a făcut nicio declaraţie. Vineri, 23 septembrie curent, Iastrebceak menţiona pentru „Nezavisimaia Gazeta” că Transnistria refuză să semneze orice plan propus de UE şi SUA.
Între timp, întâlnirea de la Moscova a fost însoţită de două evenimente importante. Pe 21 septembrie, prim-ministrul Vlad Filat a întreprins o vizită de lucru în România, unde s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Emil Boc. Pe 22 septembrie, când la Moscova se desfăşura noua rundă de negocieri în formatul „5+2”, la Tiraspol a avut loc întâlnirea dintre Smirnov şi Kuzmin. În aceeaşi zi, publicaţia „Kommersant-Ucraina” a publicat un interviu cu Vlad Filat, care s-a pronunţat pentru retragerea „imediată” a forţelor pacificatoare din Federaţia Rusă”.
Conform autorului, Transnistria ar avea o abordare diferită faţă retragerea Armatei a 14-a ruse din Rep. Moldova, iar odată cu amplasarea scutului antirachetă în România, această atitudine nu se va schimba prea curând.
Recent, Iastrebceak declarase că „noi suntem pregătiţi să oferim Federaţiei Ruse o prezenţă militară mai accentuată în „rmn”.
Referitor la vizita Patriarhului Kiril în Republica Moldova, programată pentru 9-10 octombrie anul curent, în articol se menţionează că vizita erarhului este determinată de alegerea eşuată a preşedintelui în repetate rânduri, „care ar putea aduce revenirea fostului preşedinte Vladimir Voronin cunoscut şi printr-o atitudine anti-rusească mult mai pregnantă decât actuala guvernare„.
„La alegerile prezidenţiale din Transnistria Kremlinul îl promovează într-un mod atât de lipsit de tact pe Kaminskii, încât s-a ajuns la anularea vizitei Patriarhului în „rmn”. Acesta trebuia să meargă nu numai în Transnistria, dar şi în nordul Republicii Moldova şi în Găgăuzia. Toate aceste regiuni au o orientare pro-rusă, spre deosebire de Chişinăul pro-românesc. Acum Patriarhul – simbolul unităţii spirituale a marii puteri – nu va merge în niciuna dintre regiunile enumerate mai sus. Dar, conform Mitropoliei Moldovei, Kiril are programată o întâlnire cu oficialii de la Chişinău”.
„Patriarhul Kiril preferă să se întâlnească cu cei care au planificat pentru luna noiembrie o şedinţă comună cu executivul de la Bucureşti, cu cei care au renunţat la interconectarea la sistemul energetic din Ucraina şi au optat pentru cel din România, cu cei care elimină limba rusă din cinematografe şi televiziuni, cu cei care cer retragerea Armatei a 14-a pacificatoare (sic!) din Transnistria. Însă nu merge la cei care susţin prezenţa Rusiei în fosta R.S.S.M. în domeniile economic, politic, spiritual, cultural şi militar„, încheie autorul articolului.
Foto: Theologhia.wordpress.com