„Solicitările agricultorilor trebuie auzite și îndeplinite”. Declarația a fost făcută de președintele ales Maia Sandu, după protestul fermierilor care a avut loc astăzi în fața Parlamentului Republicii Moldova.
Potrivit președintelui ales, agricultorii ne pun pâine pe masă, în timp ce în Parlament și în Guvern, cu susținerea majorității PSRM-Șor, se adoptă legi împotriva poporului, se cheltuie banii publici fără sens și se fac scheme de corupție. „În timp ce agricultorii, medicii, pensionarii, familiile cu copii au nevoie de cel mai mare sprijin, prioritatea alianței PSRM-Șor este împărțirea schemelor. Deputații PSRM au ales o alianță cu deputații Partidului Șor, ca să poată continua furturile din banii noștri, și merg împotriva cetățenilor, care au spus clar că vor o politică anti-corupție. Supărarea agricultorilor este de înțeles, mai ales că guvernul nu a făcut nimic să le dea o mână de ajutor în timp de criză. Agricultorii cer lucruri firești, iar incapacitatea guvernului de a-i asculta și de a oferi sprijin cetățenilor confirmă necesitatea ca acest guvern să plece în demisie”, a adăugat Maia Sandu.
În context, sursa a amintit că astăzi a fost depusă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu, exprimându-și speranța că aceasta va fi votată în Parlament pentru a putea deschide calea anticipatelor. „Demisia guvernului și anticipatele sunt unica modalitate prin care poate fi restaurată voința poporului. Îmi exprim regretul cu privire la violențele asupra agricultorilor protestatari. Sunt convinsă că agricultorii merită o discuție respectuoasă, nu un comportament agresiv și dușmănos. Problemele agricultorilor sunt problemele noastre ale tuturor. Rog poliția să dea dovadă de calm și respect la orice protest organizat de acum înainte”, a mai punctat Maia Sandu.
Amintim că astăzi mai mulți fermieri au protestat în fața Parlamentului de la Chișinău împotriva intenției autorităților de a crește cota TVA la producția agricolă de la 8 la 12 la sută în politica bugetar – fiscală pentru anul viitor.