O expoziţie în ton cu anotimpul de afară găzduiește lucrările pictorilor Antonina şi Vitalie Grişciuc. Picturile îi încântă pe vizitatori cu peisaje inspirate din vremurile în care satele basarabene erau înzăpezite din belşug, notează TVR Moldova.
Cea mai recentă lucrare a pictoriţei Antonina Grişciuc ilustrează un peisaj realizat în tehnica culorilor de ulei pe pânză şi se intitulează „Iarna la sat”.
„E din zona Orheiului Vechi, fiindcă acolo sunt, în special, aşa case cu coloane din piatră şi mai mult văi şi dealuri. De ce am ales acest cal cu sanie? Aşa a fost în perioada mea”, a spus pictorița Antonina Grișciuc.
Antonia Grişciuc dă viaţă oricărei bucăţi de pânză întinsă pe şasiu. Liniştea din satul basarabean acoperit odinioară cu o plapumă de nea şi fumul cenuşiu ce se zăreşte cum iese din hornul unei case, reînvie atmosfera de altădată, când se auzeau glasurile vesele ale copiilor ce alergau la săniuş, iar frigul iernii le aprindea obrajii. Aceste elemente specifice zonelor rurale o inspiră în mod deosebit pe pictoriţă.
„Este mai mult tema satului, ceea ce eu ador foarte mult, fiindcă eu sunt un copil crescut la ţară şi iernile erau ierni pe timpul meu şi asta nu se poate uita. De exemplu, am o lucrare aici, eu am numit-o neînfricaţii, aşa am fost eu când erau zăpezi, mă urcam pe sanie, nu conta de unde îmi dădeam drumul şi zburam ca un fulger”, a subliniat aceasta.
Pe lângă motivul satului basarabean, artiştii plastici au pus în valoare şi arhitectura extraordinară a Chişinăului vechi.
„Este o serie de lucrări, o serie de grafică, una reprezintă chiar clădirea oraşului Chişinău, la fel este Catedrala în iarnă şi Sala cu Orgă, pe cealaltă parte de perete e Catedrala şi Clopotniţa şi Arcul de Triumf iarna. Astea-s lucrările care au fost făcute anul acesta, chiar nu demult au fost finalizate”, a menționat mândru pictorul Vitalie Grișciuc.
Acesta spune că rămâne fidel artei dedicate părţii vechi a oraşului Chişinău şi încearcă să imortalizeze în special prin grafică arhitectura acestuia.
Artiştii plastici au prins gustul culorilor încă din copilărie şi de peste 25 de ani îşi dedică viaţa artei. Au participat la numeroase expoziţii personale şi de grup în state precum România, Belgia, Japonia, Germania şi Franţa. Lucrările lor se află în colecţii de stat şi particulare din România, Israel, Polonia, Cehia, Norvegia, Ucraina, SUA, Vietnam sau Elveţia.
Expoziţia cu genericul „Cad din cer mărgăritare pe oraşul adormit” este găzduită de Bilbioteca Naţională a Republicii Moldova.
„Această expoziţie înfrumuseţează spaţiile Bibliotecii Naţionale şi, totodată, ne duce în copilăria noastră, aşa cu ochii văzând aceste tablouri pline cu zăpadă, ceea ce ne lipseşte astăzi”, a spus directorul adjunct al Bibliotecii Naționale, Veronica Borș.
Lucrările pictorilor Antonina şi Vitalie Grişciuc pot fi admirate la Bilbioteca Naţională a Republicii Moldova până pe 28 februarie 2021.