Domnica Manole, președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, a venit cu un răspuns oficial la demersul prin care deputatul Oazu Nantoi a solicitat Înaltei Curți să examineze posibilitatea revizuirii hotărârilor anterioare prin care șeful statului este obligat să desemneze candidatul la funcția de premier propus de majoritatea parlamentară.
„Având în vedere adresa dumneavoastră din 10 februarie 2021, înregistrată la Curte sub numărul 90, pe data de 11 februarie 2021, prin care ne solicitați să examinăm dacă pot fi revizuite două Hotărâri ale Curții Constituționale vă comunicăm că potrivit articolului 72 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale, revizuirea unei Hotărâri a CC se efectuează doar la inițiativa Curții Constituționale, prin decizie, adoptată cu votul majorității judecătorilor ei”, se arată în răspunsul oficial, care a fost făcut public de deputatul Oazu Nantoi.
Totodată, președintele CC a mai informat că demersul deputatului va fi expediat judecătorilor Curții Constituționale pentru ca aceștia să-l poată studia separat.
Amintim că, în argumentarea solicitării sale, Oazu Nantoi a subliniat că Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015 prin care se introduce conceptul de „formalizare a majorității parlamentare” a fost adoptată ținându-se cont de faptul că, la acel moment, președintele R. Moldova era ales de către Parlament. Însă, ulterior a fost schimbată modalitatea de alegere a șefului statului, astfel că președintele R. Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Prin urmare deputatul a solicitat Înaltei Curți să examineze posibilitatea revizuirii Hotărârii Curții Constituționale nr. 23 din 6 august 2020 în ceea ce privește conceptul de „formalizare a majorității parlamentare”.