Încă un partid în politica de la Chişinău. Este vorba despre Partidul Popular Socialist din Moldova, care a fost constituit sâmbătă, 29 octombrie, în cadrul unui congres, ne informează Jurnal.md.
Liderul PPSM este ex-comunistul Victor Stepaniuc. Acesta s-a arătat convins că la următoarele alegeri parlamentare, partidul său va acumula 20 la sută din voturile alegătorilor. Stepaniuc a mai spus că simpatizanţii partidului vor fi ţăranii şi muncitorii, iar despre oligarhi Stepaniuc spune că aceștia vor fi oponenţii partidului. Decizia de creare a Partidului Popular Socialist din Moldova a fost luată încă în luna aprilie, de un grup de iniţiativă în frunte cu Victor Stepaniuc, care asigură că în prezent formaţiunea întruneşte peste patru mii de reprezentanţi.
Notă Info Prut: Victor Stepaniuc este unul dintre promotorii „moldovenismului” de extracţie sovietică, pronunţându-se pentru renunţarea la istoria românilor ca obiect de studiu în şcoală şi introducerea noilor manuale de „istorie integrată”, care să reflecte faptul că „moldovenii” ar fi o naţiune aparte de români.
Foto: Radio Europa Liberă