Zeci de cetățeni ai R. Moldova s-au adunat în dimineața zilei de luni, 26 aprilie 2021, la sediul Curții Constituționale din Chișinău pentru „a apăra justiția”.
Astfel, oamenii și-au manifestat nemulțumirea fața de faptul că la sfârșitul săptămânii trecute, majoritatea parlamentară PSRM-Șor a anulat hotărârea Parlamentului privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător la Curtea Constituțională și au numit în timp record și fără concurs un nou magistrat.
Manifestanții au scandat: „Noi nu cedăm!”, „Dodon, la pușcărie!”. „Jos trădătorul!” și „Anticipate!”. Protestul a fost organizată de Partidul Acțiune și Solidaritate.
În context, Igor Grosu, președintele interimar al PAS, a îndemnat cetățenii și susținătorii partidului să mențină această acțiune de protest pașnic cel puțin până miercuri, când magistrații urmează să se pronunțe asupra constituționalității instituirii stării de urgență.
Reprezentanții PAS spun că aceste zile sunt decisive și că astfel nu vor să permită ca socialiștii să-l aducă la Curtea Constituțională pe Boris Lupașcu, pe care l-au votat judecător constituțional în Parlament.
„O să stăm aici în eventualitatea în care ar îndrăzni să-l aducă pe așa-numitul judecător al CC. Nu-l invidiez pe acest om în ce belea l-a băgat Dodon. (…) Prezența noastră aici are câteva semnificații. Este un semnal pentru toți oamenii din țară care nu pot veni aici, pentru cei din diaspora, că nu suntem indiferenți și că ne apărăm Constituția. Mai este și un semnal pentru cei care muncesc la Curtea Constituțională, astfel le demonstrăm că nu sunt lăsați singuri în fața hoților. Însă, mai este și un semnal pentru hoți, Șor, Plahotniuc și Dodon. Acești trei bandiți nu vor reuși să ne răpească dreptul de a alege cine să ne reprezinte. Ei cred că așa vor fugi de alegeri. Greșit. Mai devreme sau mai târziu oricum vom ajunge la alegeri anticipate. De aceea stăm aici, nu plecăm, apărăm Constituția și dreptul nostru” a punctat Igor Grosu.
Amintim că vineri, 23 aprilie 2021, majoritatea parlamentară PSRM-Partidul Șor a adoptat o declarație privind „recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale”, prin care a condamnat decizia CC cu referire la posibilitatea dizolvării Parlamentului de la Chișinău. Totodată, aceiași deputați au votat o hotărâre privind anularea actului de numire a Domnicăi Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale.
Ulterior, în timp record și fără concurs, Boris Lupașcu, fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale a R. Moldova, a fost numit de majoritatea parlamentară PSRM-ȘOR în funcția de judecător la CC. După care, Curtea Constituțională a suspendat respectivele proiecte votate de majoritatea PSRM – Șor.
Mai mult, și președintele R. Moldova a anunțat că deciziile votate vineri în Parlamentul de la Chișinău sunt neconstituționale și reprezintă subminarea ordinii constituționale și a statului de drept. În context, Maia Sandu a solicitat de la Procuratura Generală să investigheze acțiunile respective sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat și a făcut apel către conducătorii organelor de forță „să nu se lase antrenați în acțiuni neconstituționale și să nu îndeplinească ordine ilegale”.