După ce a donat echipamente medicale mai multor spitale din România, un antreprenor din judeţul Dolj a oferit ajutor şi Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău. A donat paturi şi dispozitive medicale pentru secţia de terapie intensivă, extrem de necesare în perioada pandemiei. Maestrul Tudor Gheorghe a fost cel care a intermediat şi promovat acest act de caritate, transmite TVR Moldova.
Datorită echipamentului medical oferit de antreprenorul Mihai Anghel, în scurt timp la Institutul de Medicină Urgentă va fi pusă în funcţiune o nouă secţie de reanimare prevăzută pentru pacienţii grav bolnavi de Covid.
„Este vorba despre o tehnologie medicală modernă pentru secția de terapie intensivă şi reanimare, care constă din 10 paturi, 10 monitoare, 10 ventilatoare, 10 aspiratoare și alte echipamente necesare”, a explicat Mihail Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău.
La rândul său, antreprenorul Mihai Anghel a menționat că a făcut respectiva donație dintr-un sentiment de fraternitate față de oamenii din Republica Moldova. „Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe, Grigore Vieru, oameni pe care am avut privilegiul să îi cunosc, să mă bucur de prietenia lor. Ei mi-au transmis sentimentul de fraternitate faţă de oamenii din Republica Moldova. Am ales Institutul de Urgență din Chişinău ca fiind un institut reprezentativ care poate utiliza imediat aparatura medicală”, a mai spus donatorul din România.
Decizia de a face acest act de caritate i-a venit antreprenorului, după ce maestrul Tudor Gheorghe, a vorbit despre situaţia critică din spitalele din Republica Moldova. „Atunci când am fost întrebat de domnul Anghel, de care mă leagă o relație de prietenie, unde am putea duce această donație, grație unor prieteni din Chișinău, am luat legătura cu domnul director Ciocanu și am considerat că aici este locul acestor zece paturi ATI complete. Mă simt la Chişinău ca acasă, lăsând la o parte faptul că am mulţi prieteni şi de multă vreme”, a subliniat Tudor Gheorghe.
Echipamentul donat de antreprenorul Mihai Anghel din judeţul Dolj, valorează în jur de 5 milioane de lei moldovenești.