Astăzi se împlinesc 30 de ani de la cel de-al doilea Pod de Flori din 16 iunie 1991. Atunci, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, românii din Republica Moldova au putut trece Prutul fără acte și, într-o atmosferă emoționantă, frații s-au reîntâlnit, notează TVR Moldova.
„Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”.
—Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008
„La Pod, în satul meu, venise şi un medic din Chişinău cu baieţelul său care să fi avut vreo patru anişori şi căruia tatăl său îi promisese încă la Chişinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeţii doriţi. Se vorbea într-o limbă comună – în română. După două-trei păhăruţe de ţuică începuseră să cânte – intonau aceleaşi cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băieţelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: ,,Tată, mi-ai promis să-mi arăţi români. Care-s ei?”
—Grigore Vieru, Primul Testament
O bătrână de 83 de ani, din Albiţa, se duce în fiecare zi pe malul Prutului ca să-şi amintească de „unirea” din ‘90. Uneori poliţiştii de frontieră o găsesc pe malul Prutului, aproape de apă, sprijinită în bastonul de lemn şi privind ţintă peste hotarul de unde începe Basarabia (actuala Repuplica Moldova).
„Zi de zi vin şi mă uit la Prut. Să văd dacă mai este la locul lui“. Despre unirea spirituală de o zi a RSSM (actuala R. Moldova) cu Romania, din mai 1990, batrâna îşi aminteşte cu drag. „Mi-am chemat copiii de la Iaşi, de la Huşi să vină. M-am trezit de la cinci dimineaţa si, cu toţii, ne-am dus la vamă. Podul gemea de lume, de copii, de veterani de razboi cu decoraţii grele şi de flori, multe flori“ spune – Ileana Mistreanu printre lacrimi.
„Farmecul acestei binecuvântate zile poate fi definit la infinit. Strigătele românilor de pe ambele maluri ale Prutului şi îmbrăţişările calde veneau fierbinţi, veneau să strecoare în sufletele oamenilor un fior de dragoste, sfinţenie şi frăţie. Milioanele de flori aruncate-n Prut au format un adevărat pod plutitor, care era simbolul frăţiei, dorinţei de apropiere, istoriei comune. Toţi priveau în extaz acele clipe unice, pline de reverie, inimele tuturor vibrau. Vise înalte şi răscolitoare îi învăluiau pe toţi cei prezenţi, care călcau pe trandafiri, pe flori nemuritoare”.
—Vlada Afteni
Podul de Flori s-a înscris în cronicile istoriei ca un eveniment foarte rar şi de o mare importanţă, care ne spune că poporul creştin român trăieşte pe ambele maluri ale Prutului în ciuda tuturor vitregiilor istorice.
Primul Pod de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. Atunci a fost prima deschidere a frontierelor dintre România şi Republica Moldova, car se numea, încă, Republica Sovietică Socialistă Moldova. În acea zi de duminică, cetăţenilor din România li s-a permis ca, între orele 13,00 şi 19,00, să treacă Prutul în R. Moldova încă sovietică fără paşaport şi fără viză.