În 2020 a fost înregistrată cea mai mare scădere a numărului de turiști străini care au vizitat Republica Moldova, cu aproape 13.000 mai puțini decât în 2019, a declarat expertul Veaceslav Ioniță în cadrul unei emisiuni. Acesta spune că în anul 1992 potențialul turistic al Republicii Moldova era de circa 300.000 de turiști din afara țării, iar după destrămarea URSS-ului, numărul turiștilor străini a scăzut până la 26.000.
Din statele de unde veneau anual câte două – trei mii de turiști, în anul pandemic 2020 acest număr a fost semnificativ de mic, cu excepția României. În 2020 a fost mai mare cu 1.600 numărul turiștilor români care au vizitat Republica Moldova.
„Cred că și românii neavând o altă posibilitate de a merge în alte părți din cauza pandemiei, fiind ceva mai ușor de a ajunge în Republica Moldova, au decis să viziteze Republica Moldova. Dacă nu era România, în Republica Moldova pur și simplu nu venea nimeni. 2 din 3 turiști care au venit erau din România”, a menționat Veaceslav Ioniță.
Referind-u-se la profilul turiștilor care vin în Republica Moldova în mod organizat, Veaceslav Ioniță spune că, analizând situația din ultimii zece ani, pe primul loc se află România cu 3.100 de persoane, apoi urmează Federația Rusă – 1.600 de persoane; Ucraina – 1300 de persoane; Germania – 1.000 de persoane; Polonia – 700 de persoane.
„Cinci țări din regiune ne asigură nouă peste 50% din numărul total de turiști care vin să viziteze Republica Moldova. Ucraina, pe vremea când Republica Moldova avea până la 300 de mii de turiști, asigura circa anual 120-130 de mii de turiști. În ultimii ani numărul turiștilor care vin în Moldova din Ucraina ajunge cel mult 1500 de persoane”, susține analistul.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, începând cu 2010-2011 există o intensificare sau o creștere a atenției turiștilor din România care vizitează Republica Moldova, în 2020 au fost circa 5.100 de turiști.
„Pandemia, unicul lucru pozitiv pe care l-a făcut în ramura turistică, a fost că România a decis să descopere Republica Moldova și a asigurat 70% din toți turiștii străini”, a mai spus acesta.
În anul 2020, anul pandemic, susține expertul, numărul cetățenilor R. Moldova care au plecat peste hotare a scăzut cu mult mai mult decât numărul străinilor care au venit în Republica Moldova. Dacă în 2019 au fost 310.000 de turiști moldoveni plecați la odihnă peste hotare, în 2020 acest număr a fost de doar 75.000.
Făcând un clasament al primelor zece state unde a scăzut drastic în 2020 numărul turiștilor moldoveni, analistul a spus că este vorba de Bulgaria – unde a scăzut de la 86.000 la 4.000, Turcia – de la 98.000 la 43.000, România – de la 42.000 la 6.000, Grecia – de la 20.000 la 600, Egipt – de la 24.500 la 13.300, Ucraina – de la 13.300 la 3.000, Ungaria – de la 3.300 la 400 de persoane, Italia – de la 3.200 la 500, Spania – de la 2.500 la 200 și Muntenegru – de la 2.400 la 0.