Autoturismele sunt donate de guvernul român ca semn al bunei colaborări începute între cele două țări după plecarea de la putere a Partidului Comuniștilor. „Mă bucur că a sosit momentul să putem să dăm o mână de ajutor în mod concret. Am donat 30de autoturisme marca Logan, marcă românească cu care noi ne mândrim în România și sper ca și dumneavoastră în Republica Moldova să vă mândriți. Puteți să vă bazați pe noi în continuare, vreau să vă spun că noi, cei de dincolo de Prut, vom fi în continuare alături atunci când ne solicitați ajutorul” a declarat noul Ministru de Interne al României, Traian Igaș la ceremonia de predare organizată pe stadionul Dinamo din Chișinău.
Automobilele vor intra în componența comisariatelor de poliție din mai multe raioane ale Republicii Moldova, cu precădere cele limitrofe graniței cu România, pentru a fi puse în sarcina combaterii criminalității transfrontaliere. Ministrul Afacerilor Interne de la Chișinău, Victor Catan, apreciază spijinul frățesc pe care România îl acordă: ” Aceasta este doar una din donațiile pe care le face Ministerul de Interne din România către noi. Cea mai importantă donație este susținerea politică, socială, economică, culturală. Zeci de mii de tineri și-au făcut studiile prin bursele acordate de Guvernul României. Noi astăzi avem sute de colaboratori de poliție care își fac studiile în România. Am avut prilejul să fim asistați în permanență în procesul de reformare a ministerului pe care îl conduc. „.
Cei doi miniștri au semnat vineri Acordul pentru migrație și azil, pentru o mai bună cooperare în ceea ce privește infracționalitatea transfrontalieră. Acordul este important pentru România, care dorește ca în martie 2011 să fie acceptată în spațiul Schengen. În luna ianuarie a acestui an, ministerele de interne ale celor două țări mai semnaseră și o declarație comună privind colaborarea în domeniile de asigurare a ordinii publice şi în combaterea criminalităţii.
Traian Igaș este însoțit în capitala Republicii Moldova de predecesorul său în funcția de ministru, Vasile Blaga, secretarul de Stat, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu şi şeful Departamentului Schengen, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu. Oficialii români au promis că pe planul asistenței din partea Ministerului Afacerilor Interne lucrurile vor continua într-un ritm alert.