Victoria obținută de Partidul Acțiune și Solidaritate în recentele alegeri parlamentare anticipate a marcat o nouă treaptă pentru politicul din Republica Moldova. De această părere este Anatol Țăranu, analist politic de la Chișinău, care a remarcat că în fond, pe parcursul celor 30 de ani de independență, cetățenii R. Moldova se zbat între două opțiuni geopolitice.
„În esență, este un subiect steril, deoarece noi suntem europeni prin definiție. Altceva e că Rusia speră să-și refacă sferele de influență și stimulează pe multiple planuri tot ce ar putea servi atingerii acestui scop, inclusiv politicile ambigue ale Chișinăului. În urma acestor oscilații inutile, centrul eșichierului politic a ajuns să fie dominat de clasa oligarhică, care a folosit instituțiile statului pentru satisfacerea propriilor interese. Prăbușirea partidelor „de centru” este una din caracteristicile distinctive ale alegerilor consumate”, a spus analistul politic pentru presa de la Chișinău.
Potrivit lui Anatol Țăranu, implementarea standardelor europene care vor ridica nivelul de trai al cetățenilor R. Moldova, este un obiectiv tangibil și este de datoria majorității parlamentare să valorifice șansa.
„Chiar dacă oponenții PAS acuză UE de duble standarde atunci când nu garantează integrarea R. Moldova în familia statelor europene după implementarea cerințelor UE, beneficiul pentru oameni este evident. Noi nu știm ce va fi. Totul depinde de profunzimea reformelor, pe care le va promova partida proeuropeană din Moldova. Cert este că modelul european de dezvoltare poate deveni familial pentru noi. Oamenii așteaptă că Moldova va abandona starea de oscilație și va lua calea Occidentului. Exemplul României este edificator în acest sens”, a subliniat analistul politic.
Acesta a mai spus că, în perioada electorală, a existat o anumită problemă la etapa constituirii birourilor de votare în diaspora, o problemă care a fost pe larg dezbătută în societate, a provocat controverse, și într-un fel, a pus la îndoială imparțialitatea CEC-ului. O parte din experții din R. Moldova au vorbit despre abordarea părtinitoare a CEC-ului și faptul că reprezentanții acesteia au luat decizii în favoarea anumitor agenți electorali.
„Până la urmă lucrurile s-au așezat și însuși faptul că liderul opoziției, Igor Dodon, din start a recunoscut legitimitatea alegerilor, vorbește despre faptul că mari pretenții la acest capitol nu vor există. Diferența dintre voturile acumulate de câștigătorul alegerilor și principalele forte de opoziție este atât de mare este, încât să contești rezultatele acestor alegeri este foarte complicat”.
În context, Anatol Țăranu mai punctat că se așteaptă validarea alegerilor și aceasta ar însemna că în timpul apropiat, Parlamentul de la Chișinău va intra în funcție cu toate consecințele acestui act.