Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova, își dorește unificarea și consolidarea partidelor politice de centru-stânga, în speranța că astfel va ajunge din urmă Partidul Acțiune și Solidaritate.
„Aceste alegeri au arătat că centru-stânga are un potențial foarte mare. (…) Votul din interiorul țării, fără cel din diaspora a arătat că centru-stânga se apropie de scorul PAS. Există acest potențial. De aceea, este nevoie să ne unificăm și să ne reformăm pentru a intra în forță în lupta politică mai departe”, a menționat Igor Dodon.
Potrivit liderului PSRM, în scurt timp, vor fi inițiate discuții cu reprezentanții partidelor de stânga în acest sens. „Noi trebuie să reunificăm partidele de centru stânga și blocul pe care l-am creat ar putea fi o platformă de discuții, de mișcare, în această direcție. Noi suntem gata și cel mai probabil o să consolidăm rândurile. O să discutăm și cu alți reprezentanți ai partidelor de stânga pentru a veni cu o idee de consolidare a partidelor de stânga. Poate chiar în această toamnă”, a mai adăugat acesta.
Referindu-se la rezultatele alegerilor parlamentare, sursa a menționat că Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor s-a așteptat la scorul pe care l-a obținut și a dat asigurări că acesta va reprezenta o opoziție puternică în noul Legislativ. „În calitate de partid de opoziție, noi suntem pregătiți pentru luptă. Avem o ideologie și echipă puternică, care va critica, dar și va pune umărul atunci când este necesar. Nu este nicio tragedie, suntem gata să muncim”, a spus liderul PSRM.
De asemenea, Igor Dodon a venit cu anumite recomandări pentru parlamentarii PAS, cărora le-a sugerat să „coboare de pe baricade și să înceapă să muncească”.
„Puterea deplină de obicei îmbată… pe mulți i-a îmbătat. De aceea, le-aș sugera celor de la PAS să coboare de pe baricade și să înceapă să muncească. Le urăm succese pentru că oamenii așteaptă de la ei rezultate. Noi vom critica acolo unde se încalcă drepturile cetățenilor, vom fi duri acolo unde sunt riscuri pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, vom ajuta unde va fi vorba despre binele oamenilor și suntem gata să venim cu sprijin acolo unde este necesar”, a declarat liderul PSRM.
Amintim că în urma alegerilor parlamentare de duminică, 11 iulie, PAS a obținut în noul Parlament 63 de mandate de deputat, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32, iar Partidul Politic „Șor” – 6 mandate.