Vlad Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, se află în Turcia, acolo unde a încercat să obţină şi cetăţenia turcă, însă nu a reuşit. Declarații în acest sens au fost făcute de procurorul general Alexandru Stoianoglo.
Potrivit sursei, deși oficial autorităţile turce au anunţat că Plahotniuc a părăsit Turcia, conform informațiilor obținute pe căi neoficiale fostul lider al PDM s-ar afla în orașul Istanbul.
Fiind întrebat de ce Interpol nu acceptă cererea Chişinăului privind anunțarea lui Vlad Plahotniuc în căutare internațională, Stoianoglo a răspuns că „probatoriul prezentat nu a fost convingător”, dar procurorii caută probe noi în acest caz și vor expedia din nou dosarul la Interpol.
„Materialele cu privire la anunțarea lui Vlad Plahotniuc în căutare internațională au fost expediate către Interpol înainte de numirea mea în funcția de procuror general. Cred că probatoriu prezentat nu a fost convingător. Ulterior, noi am expediat niște materiale suplimentare, dar din păcate am primit un răspuns negativ în acest sens. Acum căutăm posibilități pentru a găsi noi episoade în acest caz și începem procedura din nou”, a explicat procurorul general pentru presa de la Chișinău.
Amintim că, Vlad Plahotnic, fostul lider al Partidului Democrat, a plecat din R. Moldova și s-a refugiat în SUA, în iunie 2019, atunci când democrații au cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019.
Ulterior, acesta a fost anunțat în căutare internațională de autoritățile de la Chișinău, însă Interpol a refuzat să dea curs solicitării respective. Mai târziu, după ce SUA au refuzat să-i ofere azil politic, Plahotniuc s-a refugiat în Turcia.
Plahotniuc a fost învinuit de către procurorii de la Chișinău pe trei capete de acuzare, inclusiv „spălare de bani în proporții deosebit de mari”. Două dintre aceste infracțiuni fac parte din categoria celor deosebit de grave, pentru care învinuitul riscă pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen de până la 15 ani.