Republica Moldova are nevoie de o poziție foarte precisă în abordarea problemei relației cu Federația Rusă. De această părere sunt unii experți de la Chișinău, care au vorbit despre provocările pe care le va avea noua guvernare în ceea ce privește abordarea acestei relații și gestionarea riscurilor de securitate care survin de la Kremlin.
Potrivit analistului politic, Anatol Țăranu, în relația sa cu Federația Rusă, noua conducere de la Chișinău ar trebui, într-o primă etapă, să abordeze problema reprezentanței diplomatice și să schimbe actualul ambasador al R. Moldova la Moscova, care promovează politica veche concepută de fostul șef de stat Igor Dodon, transmite Radio Chișinău.
„Relația cu Federația Rusă este una extrem de importantă pentru Republica Moldova și asta se explică prin dimensiunea politică, dar și prin dimensiunea economică a relațiilor interstatale. Federația Rusă, chiar dacă a pierdut ponderea de altădată în relația comercială cu Republica Moldova, totuși păstrează o poziție importantă și din punct de vedere economic, Republica Moldova are nevoie de o relație bună cu Federația Rusă, dar și mai importantă este relația cu Moscova privind reglementarea politică în regiunea transnistreană(…). După aceasta va veni și timpul concretizării relațiilor economice, care sunt foarte importante din punct de vedere al faptului că Rusia continuă să fie principalul furnizor de gaze pentru Republica Moldova”, a declarat Anatol Țăranu.
La rândul său, Ion Leahu, expert în probleme de securitate, a declarat că există multe incertitudini în relația Republicii Moldova cu Rusia, inclusiv faptul că Moscova se comportă așa cum vrea cu forțe mult mai mari. Astfel, sursa consideră că Republica Moldova ar trebui să se orienteze spre Occident pentru a găsi căi de a-și asigura securitatea.
„Toată lumea era implicată în discuții despre articolul lui Putin vizavi de Rusia și Ucraina, în care a declarat că Basarabia a fost ocupată de România, în 1918, ca în `40 să fie eliberată de URSS. Deci, noi ne confruntăm cu o poziție absolut clară a Federației Ruse, în care Republicii Moldova îi este atribuit un anumit loc. Cum ar putea schimba actuala guvernare acest punct de vedere? Nu am un răspuns. În relații cu forțe mult mai puternice, Rusia se comportă cum crede ea. În relația cu Republica Moldova, Rusia se va comporta ca elefantul printre tacâmuri(…). Și în raport cu COVID-19 și în raport cu situația economică, toate ajutoarele au venit din Occident: din UE și SUA. Deci, aici e direcția care trebuie să fie urmată pentru selectarea unor căi pentru asigurarea securității și dezvoltării pozitive economice a Republicii Moldova. Este nevoie de consolidare prin toate căile, dar în primul rând de implementarea democrației și a drepturilor omului la noi acasă, astfel ni se vor deschide ușile și spre Occident”, a declarat expertul.
În context Ion Leahu a mai remarcat că Republica Moldova ar trebui să propună pentru început relații de prietenie cu Rusia, deși Moscova oricum se va arăta deranjată de faptul că Republica Moldova, alături de Georgia și Ucraina, a semnat declarația de la Batumi prin care și-a manifestat dorința de a se apropia și mai mult de Uniunea Europeană.