Cei aproximativ 350 de mii de oameni care trăiesc în regiunea separatistă Transnistria doresc să integreze Rusia, în ciuda un nou val de euro-optimism de cealaltă parte a frontierei sale neoficiale cu Republica Moldova. Dar opiniile lor sunt modelate de zeci de ani de represiune.
De când s-a rupt din Republica Moldova, la începutul anilor 1990, politica oficială a „Pridnestrovian Moldavian Republic” este că vrea să fie recunoscută ca o ţară independentă şi apoi să devină parte din Rusia.
Revoluţia în Moldova, din aprilie 2009, care a pavat calea pentru ca prim-ministrul liberal Vlad Filat şi Alianţa lui pentru Integrare Europeană să preia puterea de la Partidul Comunist, a ameliorat perspectivele ţării de integrare în UE şi a lansat un val de optimism privind viitorul Moldovei în rândul tinerilor, al elitei intelectuale şi al antreprenorilor.
Schimbările în Moldova au avut totuşi prea puţine consecinţe în Transnistria, atât oamenii obişnuiţi cât şi clanul aflat la conducere bazându-se încă pe Rusia pentru bunăstarea lor. Într-un interviu acordat pentru EUObserver în oraşul principal din Transnistria, Tiraspol, Serghei Shirokov, un fost funcţionar în „Ministerul de Externe” transnistrean, care conduce acum o ONG semi-independentă, mediator, a declarat că opţiunea Rusia este adânc înrădăcinată în inimile şi minţile oamenilor.
Copiii Uniunii Sovietice
”Memoria istorică are cumva un impact asupra modului în care regiunea este pe cale să se dezvolte”, a spus acesta. „Transnistria a fost întotdeauna sub cârmuirea Rusiei şi o astfel de mare istorie are consecinţe asupra situaţiei de astăzi”.
Panoplia de simboluri din epoca sovietică de pe strada principală din Tiraspol, inclusiv o statuie mare a lui Lenin, nu sunt văzute ca semne de opresiune ruse, a adăugat Dl. Shirokov: „Sunt un copil al Uniunii Sovietice, chiar dacă nu era democratică îi respect simbolurile. Acestea nu sunt simboluri ale stalinismului, ele sunt simboluri ale unei ţări care a existat înainte şi după Stalin, aceste simboluri reprezintă viaţa părinţilor şi bunicilor mei. Pentru ei, aceasta este întreaga lor viaţă.”
”Preşedintele” Transnistriei, Igor Smirnov, un locotenent sovietic transformat în director de fabrică, a venit la Tiraspol în 1987 şi câţiva ani mai târziu a condus regiunea într-un război de separare de Moldova, ea însăşi o fostă republică sovietică. Bărbatul de 70 de ani, născut în Siberia, trăieşte acum în spatele frontierelor militarizate cu Moldova şi Ucraina. Îi place să înoate de dimineaţă, să vâneze şi să conducă repede. El controlează Sheriff, compania responsabilă pentru aproape toate activităţile economice în Transnistria, inclusiv supermarketuri, canalele TV pe cablu şi internet şi clubul de fotbal local. Mâna lui dreaptă, un fost şef al poliţiei sovietice din Letonia, Vladimir Antiufeev, ţine din scurt disidenţa.
Încălzire mai ieftină şi pensii mai bune
Ataşamentul transnistrienilor de Rusia este neştirbit de faptul că Kremlinul refuză să-i recunoască drept ţară sau să-i invite sub aripa lor. Statu quo-ul, care include prezenţa a aproximativ 1 300 de soldaţi ruşi în regiune, este un factor iritant major în eforturile de integrare în UE ale Republicii Moldova şi ale Ucrainei. Între timp, firma energetică rusească deţinută de stat, Gazprom, alimentează Transnistria cu milioane de euro pe an de gaz gratuit. Regiunea este chiar şi mai săracă decât Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, dar oamenii au încălzire mai ieftină şi pensii mai bune decât în Moldova.
Cele două decenii ale regimului Smirnov au lăsat urme asupra societăţii transnistrene. Majoritatea oamenilor sunt mult mai interesaţi să obţină un loc de muncă în Sheriff şi să ducă o viaţă liniştită decât să se preocupe de schimbările în Republica Moldova. La rândul său, Grigore Volovey, un jurnalist independent din oraşul Bender, a subliniat influenţa maşinăriei de propagandă anti-UE: „Mass-media oficială schiţează portretul Transnistriei ca un fel de cetate: o cetate care protejează Rusia, o cetate care protejează chiar şi Moldova pentru a nu fi luată de România. Când oamenii se gândesc la Occident, ei se gândesc la România şi la extinderea teritoriilor UE ca la un loc unde SUA îşi pot instala rachetele”.
”UE nu face nimic pentru a se face dorită aici”
Întrebat dacă există vreo şansă în Transnistria de a asista la o revoluţie de tipul celei din Moldova, el a răspuns : „Nu. Nu… Smirnov este ca un Castro. El a durat mai mult decât Voronin [fostul lider comunist al Moldovei], şi va dura probabil mai mult decât Putin”. ”UE nu face nimic pentru a se face dorită aici”, a adăugat dl Shirokov, menţionând că chiar şi un micro-proiect, cum ar fi un sistem finanţat de UE care să facă ceva pentru câinii vagabonzi din Bender, ar putea însemna ceva.
Fostul membru al guvernului lui Smirnov, Dl. Shirokov, a oferit de asemenea o perspectivă rară asupra gândirii de la Tiraspol privind relaţiile cu UE. El a spus că se numără printre cele „cinci sau zece” persoane din Transnistria care înţeleg cum funcţionează UE sau care au auzit de şeful relaţiilor externe ale UE, Catherine Ashton.
El a menţionat că Tiraspolul doreşte relaţii economice mai bune cu Uniunea, dar politicile UE tratează Republica Moldova şi Transnistria ca fiind o singură entitate, ignorând realitatea statului de facto. Pe o notă mai sumbră, el a spus că Tiraspolul vede UE ca o ameninţare de securitate: „Oamenii înţeleg că UE şi Rusia sunt concurente aici, aşa că, dacă alegeţi Rusia ca partener strategic, UE este percepută ca o ameninţare”.
Întrebat dacă domnului Smirnov îi pasă de bunăstarea poporului său, Dl. Shirokov a declarat că numai forţa nu-l poate ţine la putere: „El nu are de ales. El trăieşte aici… Avem o mulţime de probleme – şi oamenii înţeleg pe deplin. Avem nevoie de reforme în sistemul politic şi în sistemul economic. Da, autorităţile pot construi un gard [în jurul lor]. Dar dacă o fac, vor eşua. Dacă autorităţile construiesc un gard, oamenii se vor înfuria şi îi vor alunga, sau oamenii vor părăsi ei înşişi ţara”.
Autor: Andrew Rettman
Sursa: Presseurop.eu
