• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

Miniștrii de Externe din România și R. Moldova, discuție despre interconectarea energetică

Ana Marchitan by Ana Marchitan
12 octombrie 2021
in Actual, Politic
0
Miniștrii de Externe din România și R. Moldova, discuție despre interconectarea energetică
0
SHARES
307
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Proiectele strategice care vor permite României și R. Moldova să avanseze pe linia consolidării cooperării în domeniul asigurării securității energetice, au fost discutate, astăzi, 12 octombrie 2021, de Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, în cadrul unei întrevederi cu Nicu Popescu, omologul său de la Chișinău.  

Întâlnirea celor doi oficiali reprezintă o reconfirmare a relației speciale, de parteneriat strategic, dintre România și Republica Moldova, precum și a dinamicii deosebite, reînnoite, a dialogului bilateral la toate nivelurile.

În cadrul discuțiilor, cei doi miniștri au analizat pe larg stadiul și perspectivele proiectelor și dosarelor de interes strategic de pe agenda bilaterală, inclusiv ale proiectelor de interconectare în domeniul energiei și ale celor privind infrastructura de transport.

În context, ambii demnitari au salutat finalizarea recentă a ultimelor lucrări la gazoductul Iași – Chișinău și au discutat despre interconectările în domeniul electricității, proiecte strategice importante care vor permite României și R. Moldova să avanseze pe linia consolidării cooperării în domeniul asigurării securității energetice.

Au fost discutate, de asemenea, stadiul Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România – Republica Moldova, document în curs de actualizare de către ambele părți, precum și perspectivele încheierii unui nou Acord privind asistența nerambursabilă pentru Republica Moldova, care să înlocuiască și să preia funcțiile Acordului bilateral semnat în 2010 și ieșit din vigoare în primăvara acestui an. De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre acordurile bilaterale privind construcția sau reabilitarea podurilor de peste Prut de la Galați-Giurgiulești și Ungheni-Ungheni, care trebuie finalizate cât mai curând, despre măsurile necesare pentru eliminarea tarifelor de roaming dintre cele două state, despre sprijinul României pentru reforma justiției și eficientizarea luptei împotriva corupției în Republica Moldova, precum și despre aprofundarea cooperării dintre UE și Republica Moldova.

Cei doi demnitari au agreat acțiuni comune pentru aprofundarea cooperării și consolidarea suplimentară a dialogului bilateral, inclusiv în ceea ce privește sprijinul oferit de România pentru avansarea proceselor de reformă și a parcursului european al Republicii Moldova, mai ales prin schimb de experiență și transfer de expertiză în diferite domenii, conform solicitărilor autorităților de la Chișinău.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susținerea fermă a României pentru agenda de reforme a R. Moldova și pentru parcursul său european, țara sprijinind în mod constant dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova prin acțiuni în beneficiul direct al cetățenilor acesteia.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încă o dată deschiderea părții române de a sprijini avansarea proiectelor bilaterale de natură să producă rezultate concrete și solide, cu impact pozitiv la nivelul populației, venind astfel în sprijinul priorităților în materie de reforme ale autorităților din Republica Moldova și în întâmpinarea necesităților de modernizare și relansare economică.

Tags: headnewsInterconectarea energeticaRepublica MoldovaRomânia
Previous Post

Republica Moldova, mai multe produse de origine animală exportate în UE

Next Post

Producători de fructe procesate și miere din R. Moldova, la o expoziție din Germania

Next Post

Producători de fructe procesate și miere din R. Moldova, la o expoziție din Germania

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.