25 de specii de păsări care sunt întâlnite în Republica Moldova au fost incluse în raportul „Lista Roșie Europeană a Păsărilor”, lansat de către Birdlife International în octombrie 2021.
Potrivit EcoPresa, dintre acestea, 15 specii prezintă tendințe îngrijorătoare de scădere, iar restul de 10 dau semne că își revin.
Potrivit reprezentanților Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, care au oferit informații și date acumulate pe parcursul a 5 ani, din diverse studii și cercetări în teren efectuate în Republica Moldova cele mai accentuate scăderi (față de anul de referință 2015) le au:
# drepneaua neagră (Apus apus) – Amenințată moderat (NT),
# becațina comună (Gallinago gallinago),
# cioara de semănătură (Corvus frugilegus) care sunt considerate vulnerabile (VU).
În cazul ciorii de semănătură, aproximativ jumătate din populația aceste specii suferă un declin puternic, cum ar fi în Rusia, Polonia, Franța și Olanda. În general, efectivul populațional al ciorii de semănătură a scăzut cu peste 30 % în Europa, fapt datorat persecuției și distrugerii locurilor de cuibărit.
Pe lângă cioara de semănătură, statutul multor altor specii s-a agravat până la categoria „Vulnerabil”:
# gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), rața sulițar (Anas acuta),
# corcodelul cu gât roșuroșu (Podiceps grisegena),
# corcodelul cu gât negru (Podiceps nigricollis),
# șoimul de iarnă (Falco columbarius),
# vânturelul de seară (Falco vespertinus),
# becațina comună (Gallinago gallinago),
# fluierarul cu picioare roșii (Tringa totanus),
# lebăda mică (Cygnus columbianus).
Patru specii, care până acum erau considerate cu risc scăzut, au ajuns să fie încadrate la categoria „Amenințate moderat”:
# rața moțată (Aythya fuligula),
# bătăușul (Calidris pugnax),
# drepneaua neagră (Apus apus),
# prepelița (Coturnix coturnix).
Populația acestei din urmă specii scade în Europa cu cel puțin 25 %, având tendințe îngrijorătoare în două țări: Rusia și Spania. Principalele motive ale declinului sunt considerate a fi pierderea pajiștilor sălbatice și a terenurilor necultivate din cauza intensificării agriculturii, care a diminuat disponibilitatea plantele sălbatice și a semințelor cu care se hrănește această specie.
Cu toate acestea, la nivel european există și vești bune. Recuperarea buhaiului de baltă (Botaurus stellaris) și a vulturului pleșuv sur (Gyps fulvus) arată că acțiunile specifice pentru conservarea speciilor sunt eficiente. Câteva specii beneficiază în prezent de un climat mai cald, cum ar fi sitarul de mal (Limosa limosa). Această specie a trecut de la categoria Vulnerabil (EN) la Fără Amenințări (LC), iar acest lucru se datorează probabil creșterii temperaturilor de primăvară în Islanda, care găzduiește aproximativ 47 % din populația europeană a acestei specii.