Pe 25 octombrie, în incinta Academiei de Științe a Lituaniei, a fost inaugurată expoziţia „Copilăria în Gulag”, la care au participat oficiali şi diplomaţi din Lituania și R, Moldova, ambasadori şi decanul corpului diplomatic acreditat la Vilnius, oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai diasporei.
„La deschiderea expoziției, ambasadorul S. Mihov a indicat relevanța și actualitatea expoziției pentru a valoriza și mai mult memoria istorică nu numai despre valurile de deportări, dar și colectivizare, foametea organizată și alte evenimente tragice prin care au trecut popoarele noastre, memoria vie fiind singura garanție că asemenea crime și evenimente tragice din istorie nu vor fi uitate și nu se vor mai întâmpla niciodată”, a scris Ambasada Republicii Moldova în Lituania pe pagina de Facebook.
Evenimentul a fost organizat de Ambasada Republicii Moldova la Vilnius, cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a Moldovei Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Universității de Stat din Moldova și Institutului de Istorie, în colaborare cu Academia de Științe a Lituaniei Lietuvos mokslų akademija si cu susținerea activă a Consulului Onorific al Republicii Moldova în Lituania, Valdemaras Razumas.
În anul 2021, atât în Republica Moldova, cât și în Lituania, sunt comemorați 80 de ani de la primul val al deportărilor sovietice în masă.
Expoziţia „COPILĂRIA ÎN GULAG” prezintă imagini foto-documentare care reflectă viaţa copiilor basarabeni condamnaţi la deportare, foamete, rusificare, îndoctrinare şi excizare forţată din propriile familii în baza politicilor represive ale regimului totalitar-comunist în RSS Moldovenească, perioada 1940-1941 şi 1944-1953. Doar în cadrul deportărilor staliniste din anii 1941, 1949 şi 1951 din RSS Moldovenească au fost deportaţi circa 20.000 de copii, cea mai mare parte fiind cuprinşi de al doilea val de deportare din 5-6 iulie 1949 (11.899 de copii). Unii copiii au murit în drum spre locul exilului, alţii au venit pe lume chiar în trenul cu deportaţi. La fel, un număr dramatic de copii au murit din cauza foametei organizate, condiţiilor vitrege din instituţiile de plasament pentru copiii „duşmanilor poporului”, iar o parte dintre ei s-au născut departe de baştina părinţilor şi a bunicilor – în aşezările speciale sau în locurile de recluziune a mamelor lor.
De rând cu părinţii deportaţi, încarceraţi în lagăre sau închisori, copiii au fost nevoiţi să-şi elaboreze propriile strategii de supravieţuire pentru adaptarea la condiţiile extreme. Naraţiunile copiilor educaţi în anii de sovietizare forţată în RSS Moldovenească conţin trăiri, atitudini, evenimente, care relevă viziunea lor individuală asupra trecutului, experienţa personală de confruntare cu sistemul.
Tăcerea şi autocenzurarea au fost printre strategiile impuse, iar atitudinea sistemului represiv faţă de copiii deportaţi sau excizaţi din familiile „duşmanilor poporului” sau „trădătorilor de Patrie” reflectă esenţa societăţii sovietice şi a proiectului despre „copilăria fericită în URSS”. Amintirile victimelor regimului totalitar-comunist, discursurile şi strategiile aplicate în viaţa cotidiană pe parcurs dezvăluie detaşări şi fracturi pronunţate în identitatea inoculată de statul sovietic totalitar.
Expoziţia reuneşte circa 180 de imagini foto-documentare, însoţite de memorii şi documente de arhivă valorificate din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, Muzeului Ţinutului Edineţ, Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca, Muzeul Ţinutului Cahul, Arhiva INIS ProMemoria al USM, arhivele diferitor comunităţi ale memoriei din localităţile Republicii Moldova şi, mai ales, arhivele de familie ale victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească.
Expoziţia „Copilăria în Gulag” a fost realizată cu suportul Programului „The Development Cooperation and Democracy Promotion Programme” al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania şi este un omagiu adus tuturor copiilor care au trecut prin atrocităţile regimului totalitar-comunist din URSS.