Germania a donat tehnică și echipament militar în valoare de 1.5 milioane de euro pentru Armata Națională a Republicii Moldova.
Mai exact, este vorba despre tehnică și echipament pentru transportarea în siguranță a combustibilului lichid, dar și pentru a îmbunătăți managementul stocurilor de armament și muniții din instituția de apărare.
Donația face parte din faza a doua a proiectului „Consolidarea Forțelor Armate pentru transportare, mentenanță și depozitare în siguranță a munițiilor și mărfurilor periculoase” și include trei microbuze, trei autocamioane specializate pentru transportarea combustibilului lichid, o autospecială antiincendiară, un încărcător frontal și echipament pentru reîncărcarea extinctoarelor.
De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, a fost construită o încăpere pentru autospeciala antiincendiară și au fost organizate cursuri de instruire pentru specialiștii din domeniu.
Astfel, Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării de la Chișinău, a mulțumit partenerilor pentru sprijinul acordat la îmbunătățirea managementului stocurilor de armament și muniții al Armatei Naționale, creându-se astfel, un mediu mai sigur pentru cetățenii Republicii Moldova, prin reducerea riscului exploziilor necontrolate în locurile de depozitare a munițiilor și transportarea în siguranță a mărfurilor periculoase pe drumurile naționale.
„Datorită susţinerii şi asistenţei partenerilor noștri, Armata Naţională este astăzi mai bine dotată și instruită la capitolul managementului stocurilor de armament şi muniţii, şi dispune de condiţii mai bune de păstrare și transportare a combustibilului lichid care poate reprezenta un pericol imens nu doar pentru efectivul responsabil, dar și pentru populația din apropierea depozitelor”, a menționat ministrul Apărării de la Chișinău.
La rândul său, Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei în R. Moldova, a subliniat că țara sa susține o serie de proiecte desfășurate în Republica Moldova, inclusiv cel din domeniul transportului sigur al bunurilor periculoase, cum ar fi munițiile și lichidele inflamabile. „Am realizat multe împreună, instruind personalul Armatei Naționale, astfel încât Forțele Armate ale Republicii Moldova să poată îndeplini toate cerințele internaționale necesare pentru transportarea bunurilor periculoase”, a adăugat Angela Ganninger.
Menționăm că în anul 2019, în prima fază a aceluiași proiect, Germania a donat Armatei Naționale a R. Moldova cinci unități de tehnică specială și echipament pentru descărcarea munițiilor.