Uniunea Europeană este principalul partener comercial al apicultorilor din Republica Moldova. Statisticile arată că mai mult de 90% din mierea produsă la Chișinău ajunge în Italia, Franța, România, Polonia și Germania, potrivit TVR Moldova.
În ultimii doi ani, datorită proiectului Livada Moldovei, susținut de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții, afacerile apicole au beneficiat de împrumuturi în valoare de 1,2 milioane de euro. Este și cazul întreprinderii lui Mihai Curjos, un apicultor în a treia generație din Larga Nouă, raionul Cahul, care a decis să-și modernizeze afacerea de familie.
Lui Mihai Curjos, dragostea pentru apicultură i s-a transmis de la bunel, care prin 1970 și-a instalat câțiva stupi în curte. Ceea ce a început ca o pasiune, a devenit o afacere prosperă, care a reușit să aducă venituri familiei. Într-o primă etapă, prisaca s-a extins până la 100 de stupi, iar, pe parcursul anilor, tânărul apicultor a reușit să studieze în detalii comportamentul albinelor.
Motivat de vânzările bune din 2019, apicultorul a decis să mai cumpere 100 de stupi, precum și tehnică de extragere a mierii. Pentru aceasta, a accesat un împrumut în valoare de 10.000 de euro în cadrul liniei de creditare Livada Moldovei. Astfel, apicultorul a putut beneficia de condiții favorabile și de o rată competitivă a dobânzii.
„Nu a fost un proces complicat, am mers mai întâi la o consultație și mi s-a explicat care este procedura. Am perfectat documentele și într-o lună și jumătate am primit banii. Cel mai atractiv a fost faptul că am avut posibilitatea de a procura utilajul cu cota zero la TVA, am economisit 20% din costul utilajului. De asemenea, am putut combina cu alte proiecte, astfel încât, imediat după achiziționarea utilajului, am aplicat la programul de subvenții si mi-a fost restituită jumătate din suma investită”, spune tânărul apicultor.
După ce a cumpărat 100 de stupi, Mihai Curjos a început să-i populeze cu familii de albine. Totodată, apicultorul a procurat o centrifugă pentru 42 de rame, un descăpăcitor automatizat și un topitor care permite extragerea unui procent mai mare de ceară cu pierderi minime.
Apicultorul vinde miere, polen și propolis. Cea mai mare parte a mierii este exportată prin intermediul procesatorilor din Republica Moldova. Deși se confruntă cu multe dificultăți, apicultorul își pune speranțe mari în viitorul afacerii sale.
Prin intermediul liniei de creditare Livada Moldovei, în valoare de 120 de milioane de euro, apicultorii din R. Moldova pot majora numărul de stupi, dezvolta unitățile de procesare și ambalare, explora noi direcții de vânzare.
În anul 2018, în Republica Moldova existau aproximativ 165.000 de familii de albine, care polenizau circa 350.000 de hectare de terenuri agricole (dintre care 40% erau terenuri horticole). Acest lucru a permis o creștere a recoltei cu 20-30%, tradusă într-o valoare anuală a apiculturii de peste 35 de milioane de euro. În prezent, în R. Moldova sunt înregistrați peste 7.800 de apicultori. În 2020, au fost produse aproximativ 3.500 de tone de miere, dintre care 3.300 de tone au fost exportate.