Uniunea Europeană va aloca Republicii Moldova 36 milioane de euro pentru implementarea a trei proiecte care vor contrui la dezvoltarea comunităților locale, mass-mediei și la asigurarea accesului la justiție.
Proiectele au fost anunțate la Chișinău, în cadrul unui eveniment cu participarea prim-ministrului Natalia Gavrilița, Ambasadorul UE în R. Moldova, Janis Mazeiks, ambasadori ai statelor membre ale UE, dar și reprezentanți ai BERD și BEI.
În cadrul discursului său, premierul de la Chișinău a mulțumit platformei „Echipa Europa” pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în depășirea impactului pandemiei și pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
„Am fost prima țară europeană care a beneficiat de Facilitatea COVAX și de Mecanismul UE de protecție Civilă, obținând peste un milion de doze de vaccinuri. Totodată, statele-membre precum România, Austria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Ungaria și Germania au furnizat echipamente de protecție, aparate și echipamente medicale în valoare de peste 20 de milioane de euro. Aceste donații au salvat multe vieți”, a declarat Natalia Gavrilița.
Șefa Executivului a vorbit despre importanța asistenței UE pentru economia națională, făcând referire la Planul de redresare economică al UE pentru Republica Moldova, în valoare de până la 600 de milioane euro, dintre care, Comisia Europeană a debursat deja 50 milioane de euro în calitate de asistență macro-financiară de urgență, destinate pentru a sprijini eforturile de combatere a pandemiei COVID-19 în Republica Moldova. Alte 36,4 milioane de euro o reprezintă asistența nerambursabilă pentru consolidarea rezilienței sistemului de sănătate, susținerea procesului de redresare economică, reforma poliției, precum și contracararea pandemiei COVID-19.
Cele trei proiecte lansate de „Echipa Europa” au un buget total de 36 milioane de euro, bani alocați de către UE și statele membre, ca Slovacia, Germania, Polonia, Austria, Lituania, Franța.