Preşedintele Rusiei, prin declaraţiile sale făcute după consumarea summit-ului de la Deauville, a provocat o furtună de emoţii la Kiev şi Tiraspol. Nedumerirea experţilor şi politicienilor este legată de faptul că liderul de la Kremlin a spus că succesul negocierilor vizând reglementarea transnistreană „depinde şi de România”, fără să menţioneze în acest context Ucraina.
Drumul reglementării transnistrene trece prin Bucureşti
Măcinaţi de gelozie, unii analişti şi actori politici din Est îl acuză acum pe Dmitri Medvedev de suficienţă, susţinând cum că el nu ar cunoaşte care ar fi situaţia reală în regiune şi în jurul ei. „Fără Ucraina, orice negocieri cu privire la schimbarea statutului Transnistriei sau retragerea trupelor ruse sunt imposibile”, afirmă, de exemplu, deputatul Partidului Regiunilor, vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe, Leonid Kozhara, citat de agenţia Regnum.
De bună seamă, cheia reglementării transnistrene se află şi la Kiev, nu numai la Moscova, Berlin sau Paris. Aplanarea conflictului impune o cooperare internaţională multiplă. Totuşi, de data aceasta preşedintele Rusiei ştie ce spune. Drumul reglementării transnistrene trece şi prin Bucureşti.
Potrivit ziarului „Nezavisimaia Gazeta”, bunăoară, „soluţionarea conflictului presupune retragerea militarilor ruşi de pe teritoriul transnistrean, după care României i-ar reveni misiunea de a scăpa de o parte a armelor convenţionale”. Nu este exclus să se pună problema şi astfel. Deşi eu unul mă îndoiesc. Altceva, totuşi, e la mijloc.
Contează mai întâi de toate nu puterea militară a României, ci forţa ei de impact politic şi mental asupra Republicii Moldova. Anume acest fapt, de altfel, a fost neglijat până acum atât în Rusia, cât şi în Occident care au eliminat Bucureştiul din procesul de negocieri. Dar se pare că evoluţiile politice de la Chişinău i-au adus pe toţi cu picioarele pe pământ.
O schimbare de optică
Nu întâmplător, Angela Merkel a venit recent la Bucureşti să negocieze cu Traian Băsescu problema transnistreană. Şi nu de dorul lelii, la Moscova se discută aprins de la un timp încoace despre semnificaţia factorului românesc în zonă. Asistăm la o schimbare de optică asupra rolului României în Republica Moldova atât în Est, cât şi în Vest.
Şi nu este vorba doar de tratatul de frontieră despre care a vorbit recent cancelarul german la Bucureşti. Şi nici de bursele României pentru tinerii din Basarabia sau de paşapoartele pe care le oferă cetăţenilor moldoveni. Şi nici de tentativa Moscovei, după cum sugerează unii experţi, de a sili Bucureştiul să renunţe la formula „două state, un singur popor”. Lucrurile sunt mult mai complexe.
România ar putea, la o adică, să renunţe la un deziderat politic. Dar basarabenii? Dar tinerii care simt româneşte? Factorul românesc nu înseamnă doar Bucureşti, Iaşi sau Cluj, ci şi Chişinău. El face parte din fibra naţională a Republicii Moldova. Din starea de spirit din stânga Prutului. Nu degeaba analiştii de la agenţia americană “Stratfor” au reiterat deunăzi că “Republica Moldova a devenit un câmp de luptă între elementele proruse şi cele prooccidentale”.
Factorul românesc ca realitate internă
Nu contează că mulţi ţărani basarabeni, spălaţi pe cap sub sovietici, dar şi sub Voronin, continuă să spună ”limbă moldovenească” în loc de „limbă română”. Că o parte din populaţia rurală este încă manipulată de comunişti. Fibra naţională, după cum scrie într-un excelent eseu scriitorul Ovidiu Ivancu, nu se găseşte printre căpiţele cu fân. Identitatea unui popor se cristalizează în cultură şi în istoria comună.
De aceea, şcolarizarea şi educaţia nu fac altceva decât să şteargă praful uitării de pe esenţa românească a Basarabiei. Iar acest fapt, făcându-se pe zi ce trece tot mai simţit, nu mai poate fi desconsiderat de nimeni. Factorul românesc, înainte de a fi o chestiune de politică externă, este o realitate internă pentru Republica Moldova.
România contează, deci, în jocurile ruşilor, germanilor şi francezilor în jurul problemei transnistrene nu datorită atitudinii sale de moment faţă de oficialităţile de la Chişinău, ci pentru că Basarabia este preponderent românească. Asta să fie clar. Nicio soluţie politică nu este posibilă aici fără să se ia în calcul identitatea românească a Republicii Moldova.
