Gheorge Florin Cârciu este noul secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. Acesta a fost numit de premierul Nicolae Ciucă și este susținut de PSD, potrivit G4Media.
Originar din Bixad, unde a și candidat la alegerile locale pentru funcția de primar, Cârciu (49 de ani) are afaceri în Franța, unde petrece o bună parte din timp, scrie presa locală.
La alegerile locale din 2020, Gheorghe Cârciu a candidatca independent la postul de primar al comunei Bixad, susținut de PSD. A pierdut însă în fața liberalului Ioan Tătar.
Cârciu a fost propus de primărița din Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, șefa PSD Satu Mare, la funcția de președinte al filialei PSD Bixad.
Potrivit unei postări PSD Bixad din august 2020, Cârciu a fost distins de PS Iustin Sigheteanu, cu o diplomă de merit pentru contribuția sa adusă la construirea capelei din Bixad, dar și la toate bisericile din episcopie, el fiind, totodată, și membru în cadrul Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.
Înainte de PSD, Gheorghe Cârciu a fost membru în Partidul Ecologist Român. A candidat în 2014 la alegerile europarlamentare, fiind adus în partid de jurnalistul Radu Moraru (Nașul).
Potrivit unui portret realizat de portalsm.ro în 2014, Cârciu ar fi stabilit în Paris din 1994. Ar fi avut un mandat de consilier local la Bixad din partea Partidului Ecologist.
„A plecat din țară imediat după terminarea liceului, în 1992, pentru o perioadă scurtă de un an, apoi a revenit în țară, dar văzând că nu s-a schimbat nimic, că nu sunt locuri de muncă, a plecat din nou spre Paris. Lucrează de peste 20 de ani în Franța, având propria firmă de construcții cu peste 100 de angajați”, scria portalsm.ro în 2014.
La rândul său, Gheorge Cârciu declara la vremea respectivă: „Viața mea a fost împărțită între Paris și Satu Mare. M-am implicat continuu în viața comunității mele locale. Apropierea mea de politică este datorată lui Radu Moraru”.
Potrivit declarației de avere depuse în 2014 la Biroul Electoral Central, Gheorge Cârciu raporta că este acționar la două companii înregistrate în Franța, la Lion SARL cu 88% și la SCI Lia cu 50%. De la prima companie ar fi încasat 48.000 de euro în anul fiscal precedent în calitate de administrator și dividende în valoare de 39.000 de Euro.