Niciun leu de la București nu trebuie să mai plece către instituțiile centrale de la Chișinău, pentru că asta înseamnă contribuția fiecărui român la edificarea altei națiuni pe pământ românesc, a fost mesajul liderului AUR, George Simion, la dezbaterea organizată în Parlamentul României privind retrocedarea patrimoniului Mitropoliei Basarabiei.
„Reunirea este un proiect național, dar nu putem să îl facem fără bani și fără instituții puternice, vorbim despre patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române de peste Prut care trebuie recuperat, cum trebuie recuperat și patrimoniul Băncii Naționale. Niciun leu de la București nu trebuie să mai plece către instituțiile centrale de la Chișinău, pentru că asta înseamnă contribuția fiecărui român la edificarea altei națiuni pe pământ românesc. Banii trebuie să plece condiționat de recuperarea patrimoniului, care este concret. Dacă investim un leu peste Prut, trebuie să avem acțiuni în companiile de stat de acolo”, a declarat George Simion în cadrul evenimentului.
Liderul AUR a precizat că partidele din România nu au fost lăsate să activeze la Chișinău, pentru că nu s-a dorit prezență românească acolo.
„Jumătate din viața mea adultă mi-am petrecut-o prin satele și orașele de peste Prut și cred că singurul proiect viabil al națiunii române este să nu mai avem graniță la Prut. Pentru asta am și intrat în politică, interzis fiind în cel de-al doilea stat românesc, interdicție care se menține și acum în actualul regim așa zis democratic”, a mai adăugat parlamentarul.
În final, senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR, a transmis un mesaj, prin PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, către Biserica Ortodoxă Română de la Chișinău, dar și către cea de la București, clarificând intențiile Alianței pentru Unirea Românilor.
„Nu căutăm să arătăm că suntem într-un parteneriat special cu biserica, în contra adversarilor noștri, nu căutăm să dăm acestor adversari peste nas, nu căutăm să obținem susținerea bisericii ca instituție și bunăvoința ierarhilor ca persoane cu putere de decizie, nu căutăm să obținem distincții, nu căutăm niciun fel de avantaje electorale sau meschine. Ne facem datoria de fii ai bisericii, datoria față de neamul nostru românesc din care facem parte. Să nu se teamă nici Sfântul Sinod, nici Preafericirea Sa Părintele Patriarh Daniel, nici clericii Bisericii Ortodoxe Române căci nu vrem să dăm impresia unei anexări politice a bisericii, nu vom face asta niciodată, pentru că suntem conștienți că asta ar răni de moarte biserica noastră națională”, a fost mesajul lui Claudiu Târziu.
Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor au depus, la finalul anului trecut, un amendament care a permis suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului de la București pentru anul 20222 cu suma de 4.800.000 lei destinată funcționării Mitropoliei Basarabiei.