Asociația „UNIREA-ODIP” a organizat luni, 4 aprilie, un flashmob în fața Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău, condamnând astfel acțiunile Rusiei în Ucraina.
Tinerii unioniști au venit cu panglici de doliu, pancarte și drapele ucrainene pentru a condamna teribilele actele de agresiune pe care armata rusă le înfăptuiește pe teritoriul Ucrainei.
Aceștia au adus și două butelii de apă, amestecată cu guașă de culoare roșie, care, potrivit lor, simbolizează sângele civililor ucraineni uciși de către forțele ruse în timpul războiului din Ucraina.
Totuși, cei circa 10 manifestanți nu s-au putut apropia de sediul Ambasadei Rusiei la Chișinău cu sticlele de apă roșie întrucât zona a fost împânzită de polițiști.
Potrivit liderului unionist Vlad Bilețchi, la eveniment au venit peste 27 de polițiști, în timp ce manifestanți erau de circa trei ori mai puțini.
„Este incredibil ce se întâmplă. În loc să asigure ordinea publică și să apere statul de armata a 14-a sau de alți provocatori, polițiștii din R. Moldova au venit la un simplu flashmob al unor tineri pașnici, care condamnă războiul. În zi de doliu național, ne-am gândit să venim cu drapele negre în fața Ambasadei Federației Ruse pentru a transmite mesajul că Republica Moldova condamnă genocidul rușilor în Ucraina. Ceea ce se întâmplă în Bucha, Irpin, Mariupol și alte orașe reprezintă o adevărată crimă de război”, a declarat Vlad Bilețchi.
El a mai subliniat că manifestanții intenționau să verse apa înroșită pe trotuar, în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău, așa cum s-a făcut în multe alte țări ale lumii.
În cele din urmă, tinerii au renunțat la buteliile cu apă roșie și, în semn de protest, aceștia s-au întors cu spatele la sediul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
Ei aveau pancarte pe care scria „Stop Rusia fascistă!”, „Stop agresiunii Federației Ruse!” și un citat în limba rusă: „Ai putere, minte nu-ți trebuie!”. De asemenea, tinerii au scandat și mesaje precum: „Putin judecat pentru sângele vărsat!”, „Putin – criminal”, „Armata rusă, afară!”.