Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a atenționat luni, în cadrul unui discurs susținut în Parlamentul României, că de la Odessa până în Moldova este un singur pas, subliniind că este fundamental să apărăm independența Republicii Moldova.
„Stimați români, împreună trebuie să-i oprim pe acești oameni care s-au obișnuit că nu sunt pedepsiți. Trebuie să oprim oamenii care doresc genocidul în Europa. Ucraina nu e ultima țintă a agresiunii ruse. Ocupanții ruși vor să treacă de orașul Nikolaev ca să ocupe Odesa, iar de la Odesa e un pas până în Moldova. Propagandiștii de stat din Rusia spun de mult timp că Moldova este o țintă pentru expansiunea rusă. De aceea, este fundamental să apăram și independența R. Moldova, iar asta înseamnă și securitatea în întreaga regiune a Dunării. În prezent, pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe Centrale și a regiunii Mării Negre. De aceea apărând libertatea Ucrainei, înseamnă să aperi libertatea Europei”, a declarat Volodimir Zelenski.
Astfel, președintele Ucrainei a remarcat că Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina și cu toată Europa, de aceea trebuie să fie privată de toate resursele.
„Da, au fost impuse sancțiuni împotriva Rusiei până acum, dar războiul durează deja de 40 de zile, după 8 ani de război în Donbas. Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina și cu toată Europa, de aceea trebuie să fie privată de toate resursele. Trebuie să închideți porturile pentru navele rusești, să opriți tranzitul mărfurilor spre Rusia și din Rusia. Fiecare politician al lumii democratice trebuie să susțină Ucraina”, a adăugat Volodimir Zelenski.
Totodată, șeful statului ucrainean a promis că va demara un dialog cu România pentru protecția drepturilor minorității românești din Ucraina.
„Mulțumesc întregului popor român pentru ajutorul acordat oamenilor din Ucraina care s-au refugiat în România. Această experiență de susținere și respect reciproc între popoarele noastre este o bază pentru o apropiere și mai mare pentru popoarele și statele noastre. Imediat cum situația o va permite vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorităților noastre naționale, comunității românești din Ucraina și comunității ucrainene din România. Să acordăm toată susținerea pe care o putem asigura. Viitorul nostru este împreună într-o familie europeană și sunt convins că voi putea să mă adresez cu mulțumiri României pentru întreaga susținere a aderării Ucrainei la Uniunea Europeană”, a mai spus Volodimir Zelenski într-un discurs susținut prin videoconferință în plenul Parlamentului de la București.