Autorităţile din România continuă să ajute cetățenii ucraineni afectați de război. Un lot de peste trei tone de ajutor umanitar a ajuns în satul Voloca, regiunea Cernăuţi, şi este destinat celor peste o mie de refugiaţi care şi-au găsit adăpost în familiile de români din localitate, notează TVR Moldova.
Lotul de ajutoare umanitare a fost însoţit până la destinaţie de o delegaţie oficială de la Bucureşti.
„Am adus, în principal, medicamente, mâncare, cozonaci, produse specifice sărbătorilor pascale. Ne-am gândit că în asemenea vremuri nu e atât de uşor de procurat sau de făcut în case şi sunt produse acasă în România. Plus, haine, jucării pentru copilaşi, lucruri care ştim că vor fi apreciate”, a declarat Sebastian-Ioan Burduja, deputat în Parlamentul de la București.
Reprezentaţii autorităţilor locale din regiunea Cernăuţi au transmis mesaje de mulţumire statului român pentru sprijinul constant oferit, precum şi pentru felul în care sunt primiţi refugiaţii în România.
„Aş vrea să mulţumesc din nou României şi poporului român, primarilor oraşelor înfrăţite, pentru ajutorul acordat Ucrainei. Acestea sunt foarte importante astăzi, precum şi ajutoarele pe care le primim şi vizitele care au loc. Mulţumesc pentru asistenţa umanitară oferită, pentru susţinerea din partea României la nivel diplomatic”, a precizat primarul orașului Cernăuți, Roman Kliciuc.
De la începtul invaziei militare în Ucraina, peste 70.000 de refugiaţi şi-au găsit adăpost în regiunea Cernăuţi.