Un tânăr de 20 de ani a fost reținut pentru 72 de ore de către polițiștii din Bălți, fiind suspectat că ar fi inscripționat unele simboluri și semne pe mijloace de transport, imobile, dar și monumente amplasate pe teritoriul municipiului Bălți din Republica Moldova.
„Polițiștii din Bălți, sub conducerea procurorilor din municipiu, investighează circumstanțele comiterii unor acțiuni huliganice ale unor persoane care, în perioada lunilor martie – aprilie curent, ar fi inscripționat unele simboluri și semne pe mijloace de transport, imobile, dar și monumente amplasate pe teritoriul municipiului Bălți. În rezultatul măsurilor de investigație și acțiunilor de urmărire penală a fost stabilită o persoană suspectă, un tânăr de 20 de ani. Acesta a fost surprins în flagrant în timp ce ținea în mână un recipient cu vopsea și intenționa să aplice anumite semne pe o clădire”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, acum bănuitul se află în izolatorul de detenție provizorie al poliției, fiind reținut pentru 72 de ore.
„De asemenea au fost acumulate informații cu privire la posibila implicare la comiterea acțiunilor ilicite a unui cerc mai larg de persoane. Oamenii legii întreprind toate măsurile necesare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor”, a mai informat Poliția din R. Moldova.
Amintim că un monument dedicat eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru apărarea integrității și independenței R. Moldova a fost vandalizat pe 14 aprilie 2022 de niște persoane necunoscute. Este vorba despre blindata de pe postamentul aflat în fața Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți.