Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a fost intervievat în cadrul emisiunii propagandistice din Rusia „Soloviov LIVE”. Parlamentarul pro-rus de la Chișinău a fost de acord cu tezele propagandistului rus Vladimir Soloviov, iar acuzațiile la adresa României și a autorităților Republicii Moldova au curs lanț.
Astfel, socialistul i s-a plâns lui Vladimir Soloviov că guvernarea de la Chișinău a interzis „panglica Sfântul Gheorghe” ca simbol al războiului.
„Moldova gândește pozitiv, iar guvernarea noastră gândește după instrucțiuni, așa cum i se ordonă. Din păcate, ceea ce se întâmplă nu ne face cinste. Rușine pe veci acelor deputați care au votat pentru interzicerea unuia dintre simbolurile „Victoriei” – panglica Sf. Gheorghe pe teritoriul R. Moldova. De acum încolo, confecționarea și purtarea acesteia poate duce la o amendă de până la 450 de euro. Mai mult, Sandu, președinta noastră, precum și deputații ei nu au nimic sfânt, ei nu asociază marele război pentru apărarea patriei cu victoria poporului moldovenesc”, a spus deputatul Vladimir Odnostalco.
La rândul său, propagandistul rus Soloviov nu a pierdut ocazia de a critica România, apelând la o serie de falsuri istorice și insinuând că Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, ar reprezenta interesele României deoarece deține cetățenie română.
„De ce ar trebui Sandu să facă această asociere, dacă ea este cetățean al României? Ea se asociază cu învinșii… Cu cei alungați din Odesa, că românii au ocupat Odesa. Ea se asociază cu acea țară”, a declarat propagandistul rus.
Ulterior, chiar dacă deputatul socialist de la Chișinău i-a dat dreptate și a început să se plângă pe faptul că guvernarea Republicii Moldova a interzis și filmele despre război, propagandistul rus Soloviov a revenit din nou la România. Mai exact, acesta a vrut să-l provoace pe socialist să vorbească mai mult la subiectul respectiv și a întrebat dacă este adevărat că Maia Sandu are cetățenie română.
„Este adevărat. Președintele R. Moldova, premierul, președintele Parlamentului de la Chișinău, majoritatea deputaților din partidul de la guvernare și majoritatea judecătorilor de la Curtea Constituțională au cetățenie română”, a răspuns deputatul socialist Vladimir Odnostalco, evitând să spună că și mai mulți membri ai PSRM dețin cetățenia română.
„Atunci de ce Maia Sandu nu se predă României, de ce nu anulează statul R. Moldova?”, a întrebat moderatorul propagandist Soloviov.
În acest context, socialistul Odnostalco a spus că autoritățile de la Chișinău nici nu văd Republica Moldova ca pe un stat. „Ei nu văd țara ca pe un stat, nu o văd ca un teritoriu, uitați-vă ce fac: șterg istoria, ne strică relațiile cu partenerul strategic al poporului moldovenesc. 100 de mii de moldoveni au decedat în războiul pentru apărarea patriei, dar de ei nimeni nu-și amintește. (…) Dacă ei cred că ne vor interzice să purtăm panglica Sf. Gheorghe, greșesc. Astăzi avem un maraton auto în sudul țării cu steaguri bicolore, cu steaguri ale „Victoriei”, cu steaguri ale Republicii Moldova. Ieri au fost proteste în nordul țării”, s-a lăudat deputatul socialist.
De asemenea, fiind întrebat de propagandistul rus dacă se poate înțelege că „Moldova poate fi ruptă în bucăți? Adică puține probleme sunt în Transnistria și pot apărea noi probleme?”, parlamentarul pro-rus de la Chișinău a admis această ipoteză și a dat din nou vina pe guvernarea din Republica Moldova.
„Cu părere de rău, guvernarea încearcă să creeze tensiuni. Guvernarea fie îi ascultă pe provocatorii care, în ultima lună, s-au oploșit aici: președinți, prim-miniștri, miniștri de externe… Posibil asta e sarcina lor. Posibil sarcina lor e să atragă R. Moldova în conflict”, a declarat socialistul Vladimir Odnostalco în cadrul emisiunii de propagandă rusă.
Amintim că Parlamentul de la Chișinău a votat joi, 14 aprilie 2022, în lectură finală un amendament la Codul Contravențional prin care pe teritoriul Republicii Moldova se interzic simbolurile agresiunii ruse în Ucraina – însemnele „V” și „Z”, precum și panglica „Sfântul Gheorghe”. Ulterior, Ministerul rus de Externe a venit cu o reacție în acest sens, criticând și alte inițiative legislative de la Chișinău și avertizând Republica Moldova să se abțină de la acțiuni care ar dăuna relațiilor bilaterale.