După ce a participat la lucrările Summit-ului Dunării, alături de şefi de stat şi de guverne din 14 ţări şi a avut o serie de întrevederi bilaterale, ieri, 8 noiembrie, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a acceptat invitaţia Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti de a-i întâlni pe studenţii basarabeni veniţi la studii în România.
Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Studenţilor, în contextul în care OSB a demarat o campanie care vizează informarea, sensibilizarea şi impulsionarea tinerilor basarabeni cu drept de vot, dar şi a opiniei publice asupra importanţei scrutinului electoral din data de 28 noiembrie. Alături de prim-ministrul Filat s-a aflat şi ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă.
Principalele subiecte abordate în cadrul întrunirii s-au axat asupra procesului de integrare europeană, al relansării economice a Republicii Moldova, dar mai cu seamă asupra necesităţii mobilizării persoanelor cu drept de vot în cazul alegerilor anticipate ce vor avea loc la sfârşitul acestei luni.
Studenţii au avut în vedere şi obţinerea unor informaţii cu privire la semnarea tratatului regimului de frontieră dintre România şi Republica Moldova ( document semnat ,,într-un context european”, după cum a afirmat premierul Filat, ieri după-amiază, la ora 17:30), la rezolvarea cazurilor de abuz comise în aprilie 2009 ( ,,o restanţă care trebuie înlăturată”), precum şi la posibilitatea constituirii unei alianţe postelectorale
( ,,importantă pentru a asigura actul de guvernare”).
Întâlnirea a fost marcată de un moment mai puţin obişnuit în asemenea conjunctură, mai exact de o pană de curent, care însă nu a condus la întreruperea seriei de întrebări-răspunsuri formulate în sală.