Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) este disponibilă să investească în producerea energiei regenerabile în Republica Moldova. Intenţia a fost anunţată în cadrul întrevederii reprezentanţilor Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), instituţie membră a Grupului Băncii Mondiale, cu viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, anunță Serviciul de Informare şi Comunicare cu Mass-media Ministerul Economiei.
Ana Maria Mihăiescu, şefa misiunii Corporaţiei Financiare Internaţionale pentru România şi Republica Moldova, a anunţat că IFC intenţionează să participe în calitate de acţionar într-un proiect dezvoltat de compania internaţională Renovatio în Republica Moldova. Este primul proiect de acest gen în regiune, iar corporaţia va finanţa investiţia prin intermediul Fondului global pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură „IFC-InfraVentures”. Fondul, cu un buget de 100 mln. dolari, a fost creat în 2009, pentru susţinerea cu capital de risc şi atragerea capitalului privat în proiecte de dezvoltare a infrastructurii, atât private, cât şi în parteneriat public-privat.
Reprezentanţii IFC au apreciat climatul investiţional în domeniul resurselor regenerabile în Republica Moldova şi condiţiile naturale favorabile pentru producerea energiei electrice eoliene. Totodată, oficialii IFC au exprimat disponibilitatea de a acorda asistenţă tehnică în domeniul resurselor regenerabile.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a salutat intenţia companiilor de a lansa un parc eolian în Republica Moldova şi a promis întregul sprijin politic şi administrativ pentru derularea proiectului. Valeriu Lazăr a făcut o trecere în revistă a situaţiei în sectorul energetic. El a apreciat că Republica Moldova şi-a armonizat legislaţia naţională în domeniul energetic la cea a Uniunii Europene, inclusiv în vederea stimulării resurselor regenerabile. Mai mult, la solicitarea Guvernului, Parlamentul a introdus noi stimulente fiscale pentru producerea energiei regenerabile, astfel, începând cu anul 2012, fiind anulate taxele pentru importul generatoarelor electrice cu capacitatea mai mare de un megawatt.
Renovatio este un grup internaţional de companii ce activează în domeniul energiei regenerabile, atât eoliene cât şi solare.
Compania este prezentă în România, Polonia, Grecia, Bulgaria, Italia şi Portugalia. Compania operează 228 MW pe piaţa din România împreuna cu EDPR, şi are în dezvoltare peste 1000 de MW în proiecte eoliene şi fotovoltaice pe pieţele unde este prezentă.
Sursă imagine: businessclub.md