Dialog deschis cu Iurie Roşca (partea a doua)
Info Prut: Domnule Roşca, privim spre alegerea preşedintelui sau spre alegeri anticipate?
Iurie Roşca: Nu o să se aleagă preşedintele. S-ar alege doar dacă comuniştii ar accepta un târg cu coaliţia de guvernare. Nu are cum.
I.P.: Dar toată mişcarea aceasta, cu plecarea grupului Dodon…
I.R. : Dodon s-a zăpăcit niţel. Dodon este un tânăr ambiţios, energic şi neexperimentat. Nu ştiu care au fost înţelegerile lui iniţiale, toată lumea a aplaudat că au apărut 62 de mandate, numai că nu au ţinut cont că Filat nu o să voteze niciodată cu Lupu. Igor Dodon a înţeles ce înseamnă să ai trei voturi şi să ai trei voturi ,,de aur” deja, nu unul, cum era acum doi ani şi caută să joace jocul lui. Eu cred că o să piardă, indiferent că se bucură de o finanţare destul de puternică, eu nu văd că acest partid să fie relevant în perspectivă. Ştiţi de ce? Confruntarea este între noi şi ei.
I.P.: Este reprodusă polarizarea din rândul societăţii.
I.R.: De aceea pe mine nu mă incomodează asocierea cu comuniştii. Da, ok, nu este nicio problemă, e o competiţie politică, electorală, pe mine nu mă interesează foarte mult, am pierdut o dată alegerile, mai pierd de şapte ori, dar tot o să fie cum trebuie în ţara asta. Păi, se poate aşa ceva? Întrebaţi-i, duceţi-vă la deştepţii ăştia, eu nu mai merg la Dirk Schuebel. Stă acolo o persoană pe care nici nu ştiu cum o cheamă. În 2003, Consiliul Europei, prin decizia secretarului general al Consiliului Europei, a instituit o funcţie specială pentru ţara noastră, un ambasador, deci rang de ambasador, reprezentant special al Consiliului Europei. Vă arăt şi sediul, unde a stat persoana respectivă. A fost o lituaniancă, nu ştiu cum o chema, a plecat, doi ani a stat degeaba, succedată de nu-ştiu-cine. Funcţia acestui ambasador este să medieze relaţia dintre putere şi opoziţie, nu există personajul respectiv. Primeşte bani, ai noştri, ai ţărilor membre, ai Consiliul Europei. De ce? ,,A, păi sunt ai noştri la guvernare”, nu mai este nevoie să facă ceva. Păi, atunci când noi eram în stradă şi eram pe punctul să intrăm în confruntări dure cu Partidul Comuniştilor, crearea mesei rotunde sub egida Consiliului Europei a fost extrem de importantă pentru evitarea conflictelor, fundamentală. Bun, şi noi am fost suficient de rezonabili, dar oricum… Noi ne întâlneam în fiecare săptămână, presa era de faţă, discutam, ,,băi, stai, cu legea aia ce e? cu securitatea, ce-i cu Procuratura, ce e cu libertăţile fundamentale?”, era o platformă de discuţie în contradictoriu, acum nu există. Ăştia monologhează la televiziunea publică şi la televiziunile lor private, pe care le alimentează cu bani criminali şi ceilalţi stau pe margine. Iată, vă dau un exemplu foarte simplu: l-am întrebat pe tânărul director al unui post simpatic şi enigmatic – Publika, ,,băi, domn’ director, mulţumesc că mă invitaţi la acest post de televiziune, dar nu înţeleg de ce, că la ceilalţi sunt interzis, nici cu toţi banii din lume n-aş răzbate”. Acum am înţeles: cât eram bun de comentator şi de element de decor, marginal în spaţiul public, era ok. Când am intrat în acţiune, gata, s-a terminat balul. S-a terminat balul, nu mă întreabă ce am căutat în Piaţă. Nu stătea copilul ăla de a lucrat la noi la ziar şi mă întreba de 7 ori – ,,da’ câţi vor fi în Piaţă?”. ,,Domnu’ cutare, cum te numeşti, vii în Piaţă şi-i numeri. Nu poţi să pui aceeaşi întrebare de 7 ori, este indecent”. Azi, pe Anatol Plugaru, de la ora 17:00 l-au ţinut o oră în studiu – ,,domnu’ Plugaru, dar ce o căutat copilul ăla de 4 ani în Piaţă?”. O venit cu tată-său, domne’. Alte întrebări?”. ,,Nu”. ,,Dar de ce o venit copilul ăla în Piaţă?”. Mie mi-e milă, eu sunt ziarist de 30 de ani, mi-e milă de copiii ăştia care trebuie să facă talk-show-uri de genul ăsta, penibile. Iată libertatea de exprimare. Am făcut multe demonstraţii în faţa televiziunilor, mai fac, nu e nicio problemă. Păi, am ajuns iar ca acum douăzeci şi ceva de ani, să arate nişte porcării la televiziunea naţională, mai rău decât pe timpul comuniştilor?
I.P.: Aveţi şi o listă de revendicări în contextul acestor proteste, al acestor nemulţumiri exprimate public?
I.R.: Avem şi o listă, am dat-o ieri (n. r. 22 ianuarie) publicităţii.
I.P.: Din cele prezentate în presă până acum, fiecare formaţiune politică are propria viziune despre cum ar trebui modificată Constituţia Rep. Moldova. Se pare că nu au ajuns la un numitor comun.
I.R.: Nu o să iasă nimic din toată povestea asta.
I.P.: O să aibă loc acest referendum? O să iasă oamenii la vot?
I.R.: Nu o să fie. Dar ei trebuie în acest interval să găsească o altă şmecherie. Între timp, îl cumpără pe Dodon sau pe altul, sau pe câţiva de la Voronin, trebuie să se întâmple ceva. ,,Hă, hăă, cât mai e până în aprilie? Mai tragem de timp. A, acuş scriem Comisiei de la Veneţia, să întrebăm ce am întrebat şi anul trecut, ne mai ducem pe la Bruxelles” şi tot aşa. Timpul trece, banii vin la buzunar, asta-i toată treaba.
I.P.: Ce miză comportă obţinerea funcţiei de preşedinte în Rep. Moldova? De ce este ea atât de importantă?
I.R.: Lumea nu ştie, este importantă, altfel nu s-ar bate pe ea. Ea este importantă, mai importantă decât ar trebui să fie într-o republică parlamentară, din următorul motiv – şi asta nu vrea să accepte, de pildă, Filat – preşedintele Rep. Moldova este singura persoană în drept să nominalizeze candidatura primului ministru, ignorând totalmente opinia Parlamentului, în ansamblu. 100 de procente de deputaţi pot spune ca în România ,,Ionescu”, preşedintele spune ,,Popescu”. Şi? După consultarea majorităţii parlamentare, preşedintele Rep. Moldova desemnează candidatura lui… Ce înseamă practic treaba asta? Ajunge Lupu, de pildă, preşedinte al Rep. Moldova şi se conspiră împotriva lui Filat, se creează o majoritate parlamentară ad-hoc care îl debarcă pe Filat, el nu are garanţia că Lupu sau altcineva îl va desemna din nou pe el. Dar nu poate să îi spună nimeni: ,,Măi, omu’ lui Dumnezeu, da’ dacă tu eşti prim-ministru, te-ai gândit să fii pe viaţă?”. Cine are garanţia aflării în funcţii-cheie pe viaţă? Doamne fereşte, mâine ai un infarct sau cine ştie ce se întâmplă cu tine. ,,Nu, tată, dă-mi garanţii”. Bun, asta e problema lui Filat. Mai este o chestiune: preşedintele Rep. Moldova are drept exclusiv de a dizolva Parlamentul în trei situaţii, deşi el este ales de Parlament: dacă nu se alege preşedintele, dacă nu se formează Guvernul şi dacă Parlamentul, timp de trei luni, nu adoptă niciun act legislativ, ceea ce e mai puţin probabil. Bun, mai este şi comandant suprem, dispune de prerogative de a numi, de pildă, pe şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate – e propus de el şi e confirmat de Parlament, e şeful Statului Major, el coordonează politica externă, propune o serie de demnitari confirmaţi de Parlament. Mai mult, la noi, premierul nu poate înlocui vreun ministru fără participarea preşedintelui, premierul propune, preşedintele confirmă, dacă nu mă înşel, modelul a fost copiat din România. Ceea ce nu este normal într-o republică parlamentară. Cine m-a confirmat pe mine prim-ministru? Parlamentul. Poate să apară o situaţie de blocare atunci când e vorba de coaliţii majoritare postelectorale. De aceea miza e aşa de mare. Şi plus, în mod tradiţional, în jurul preşedintelui se adună toată camarilla. Şeful statului ajunge în poziţia în care devine foarte influent, ,,domne’, ia să-mi fac eu majoritate parlamentară: oleacă de la comunişti, oleacă de la verzi, oleacă de la galbeni, îmi fac eu majoritatea mea şi îmi desemnez eu premierul meu, toată lumea e mulţumită, facem o gaşcă la guvernare de nu se vede”. Eu sunt atât de revoltat pe subiectul ăsta pentru că am scris multe articole în engleză, în română, de ani de zile, despre cum trebuie să arate un model de republică parlamentară. Toţi, cu desăvârşire, l-au ignorat. Am făcut mese rotunde, cu partide politice, am întreprins demersuri la Parlament, am încercat pe tinerii din actualul Parlament să îi conving, în septembrie 2010 am făcut masă rotundă, să discutăm, să ne angajăm toţi, să facem o reformă consensuală a Constituţiei când ajungem în Parlament, ca să nu mai fie probleme de prerogative şi de colizii între instituţii. Toţi au ignorat.
I.P.: Este posibilă alegerea unui preşedinte apartinic?
I.R.: Apartinic da, dar apolitic nu. Preşedintele este şeful sistemului politic. Ideea este următoarea: reechilibrarea competenţelor politice presupune ca cel care ajunge preşedinte nu are interes să facă partizanat politic, nu are ce să facă cu acest partizanat. Nimeni nu este perfect obiectiv, în afara lui Dumnezeu, noi suntem cu toţii cu sentimente, cu simpatii. Dar îi construieşti ca la nemţi sau ca la italieni, ca în Israel sau ca în Ungaria asemenea compentenţe, încât preşedintele nu are de ce să sară din papuci şi să ceară mai mult sau să intre în competiţie cu Parlamentul. Altfel zis, într-o republică parlamentară, preşedintele republicii nu emană voinţă politică în raport cu Parlamentul, ci ia act de voinţa politică a Parlamentului. Republică parlamentară înseamnă monarhie într-o republică. Preşedintele domneşte, nu guvernează. Cu ghilimelele de rigoare. Ei, la noi toată lumea vrea să guverneze, că dacă nu guvernează, nu vin banii.
I.P.: Poate se manifestă şi această obsesie, a primului lider, a numărului 1?
I.R.: Este şi aceasta. Dar toate păcatele au la origine unul singur: trufia, mândria. De aici derivă setea de putere, setea de bani, setea de mărire.
I.P.: Maratonul electoral din Rep. Moldova intră în prelungiri?
I.R.: Da, da, da, numai că mai este o treabă. Noi am stabilit printre revendicările anunţate o chestie foarte importantă: până la organizarea alegerilor, până la dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor, noi avem nevoie de cel puţin două măsuri fundamentale, ca garanţii pentru corectitudinea campaniei electorale – schimbarea Codului Electoral în doua puncte, primul, aritmetica inversată, eu am inventat-o în 2005 şi al doilea, reîntoarcerea caracterului inamovibil al celor care sunt în Comisia Electorală Centrală. Astfel, avem 9 membri. Ca guvernarea să nu poată controla procesul electoral, e simplu, am insistat pe lângă comunişti şi ei au acceptat, ca 5 din 9 membri să fie din partea opoziţiei, nefiind membri de partid. Şi am delegat: trei a delegat Urechean, Alianţa Moldova Noastră, pe urmă a delegat Diacov secretarul general al CEC şi eu am delegat o juristă care nu era membră a partidului nostru, vicepreşedinte CEC. Aşa a funcţionat Comisia 5 ani de zile. Au venit apoi aşa-zişii democraţi şi au operat vreo patruzeci şi ceva de modificări grave. Comuniştii au luat 3 şi ăştia 6. De ce? Pentru că orice litigiu electoral se dispută la CEC şi hotărârile se adoptă prin majoritate de voturi. Ideea mea este să revină la modelul de 5 pentru opoziţie şi 4 pentru cei de la guvernare. Nu o să facă asta şi o să se invalideze moral în faţa societăţii. Domne’, dacă nu vrei să furi, de ce nu vrei să accepţi această reformă care să detensioneze situaţia politică şi care dă garanţie întregii societăţi că tu, guvernare, nu vei truca alegerile?
I.P.: Dar asta ar însemna că societatea porneşte de la prezumţia de vinovăţie în ceea ce priveşte guvernarea.
I.R.: Nu, nu. Într-o democraţie în tranziţie, cum este Rep. Moldova, întotdeauna există un asemenea clişeu, că practicile rămân în urma normelor legale, normele legale sunt mai bune, practicile şchioapătă. Acum ce se întâmplă la noi? Au regresat şi normele legale şi practicile, în raport cu ce era pe vremea comuniştilor. ,,Domne’, pe vremea comuniştilor era rău!”. Da, dar s-au făcut nişte reforme legislative, instituţionale, politice extrem de importante. Noua guvernare trebuia să le aprofundeze şi să le coreleze cu practicile, nu să deterioreze şi normele legale şi practicile. Dar Curtea de Conturi ce face într-un stat? Verifică cum se cheltuiesc banii publici, da? Am smuls cu sânge de la fosta guvernare o reprezentare disproporţionată în avantajul opoziţiei, 4 din 7 la Curtea de Conturi din Rep. Moldova erau membri ai opoziţiei. De ce? Câinele de pază trebuie să fie opoziţia. Cine consumă banii? Guvernarea. Cine trebuie să vadă dacă ăia nu fură? Curtea de Conturi. Au venit democraţii, l-au pus pe Urechean acolo şi au scos chestia asta. Păi, se poate aşa ceva? Păi, eu sunt plătitor de impozite, vreau să am garanţia că ăia care controlează – Curtea de Conturi, Procuratura care trebuie să instrumenteze dosare penale pentru cheltuirea ilegală a banilor publici în mâinile lor, justiţia în mâinile lor… Păi, eu ce fac atunci, ca cetăţean? Mă revolt.
I.P.: Există şi lucruri pozitive pe care le-aţi putut observa în aceşti doi ani şi jumătate de guvernare democrată? Pe care le puteţi aprecia?
I.R.: Nimic. Am văzut praf în ochi făcut de europeni şi americani, care minţeau cu neruşinare opinia publică din Rep. Moldova, că s-ar fi înregistrat progrese. Poate în buzunarele lor s-au înregistrat progrese. Pentru că nu veţi găsi niciun demnitar, niciun… am oroare de cuvântul ăsta din copilărie… comisar, comisarii roşii şi comisarii europeni, pentru mine sunt la fel, care să poată indica un progres real, ca normă legală şi ca practică, nu ca retorică. Şi luăm aşa, Planul de Acţiuni RM-UE şi ce s-a întâmplat din 2009 încoace şi dacă îmi găseşti măcar o lege la capitolul administraţie publică locală, justiţie, audiovizual, legea partidelor politice, legislaţia electorală, eu mă înclin. La combaterea corupţiei avem progrese extraordinare, nu? Umblă aşa, că ,,vă dăm libertate de exprimare”. M-am săturat de libertatea de exprimare, mă doare capul de-atâta libertate de exprimare. Libertatea de exprimare presupune că dacă eu mă pronunţ critic, ca societate, da, în spaţiul public, în raport cu guvernarea, guvernarea pleacă urechea. E cazul Rep. Moldova? Toţi îmi spun, uite, ai libertate de exprimare. De parcă până acum stăteam toţi cu capul sub plapumă şi nu vorbeam. Tot aşa era şi până acum. Care este meritul actualei guvernări. ,,Domne’, noi nu am interzis”. Bun, vă dăm medalii. Şi avem şi problema asta, că sunt ţări care îşi dispută întâietatea în zonă: România şi Rusia.
I.P.: Pe de altă parte, Rep. Moldova nu este insulă.
I.R.: Acum, Vestul împinge Rep. Moldova către Est. Ştii cum? Prin aplicarea dublelor standarde. Lucrurile astea nu rămân fără urmă, omul e sensibil la sentimentul de injustiţie şi dacă astăzi, în Rep. Moldova, s-ar produce printr-o minune succesiunea la guvernare, credeţi că prietenii noştri occidentali ar permite efectuarea unor anchete libere, echidistante şi transparente asupra zilei de 7 aprilie, asupra uzurpării puterii în stat? Imediat ar sări comisarii. A, că suntem republică bananieră şi mergem pe gluma lui Churchill, că ţările mari fac politică, iar cele mici fac politică corectă. Păi, bine, dacă facem politică corectă şi ne consideraţi de gunoi, atunci vom găsi aliaţi care, cel puţin, ne respectă.
I.P.: Aceştia fiind cei din Est?
I.R.: Aşa se întâmplă. Voi, românii, aţi câştigat ceva cu UE şi NATO? Citiţi-l măcar pe Friedman. Friedman zice că România nu a înţeles că nu a câştigat nimic de la NATO şi UE, au câştigat companiile germane. Căpşunarii tot acolo au rămas. Aa, political correctness. Eu îl salut pe Bukovski, care spune ,,USSR = EU”. Şi are dreptate. Acolo eram îndobitociţi prin moarte şi psihiatrie şi aici prin manipulare. Uniunea Europeană se va dezintegra înainte ca Rep. Moldova să îşi împlinească visul de aur.
I.P.: Cum vedeţi dumneavoastră sfârşitul instabilităţii politice din Rep. Moldova? Veţi continua protestele. Credeţi că oamenii de rând vor fi impresionaţi, afectaţi, determinaţi să îşi comunice public nemulţumirile?
I.R.: Eu nu sunt observator, să cred. Eu acţionez. Cred în ce fac. Acţionez împreună cu prietenii mei. Şi prin toate cordoanele de poliţişti şi securişti, iată, au ajuns vreo 5000 de oameni în Piaţă. Şi când o să se rupă zăgazurile, nu o să îi mai ţină nimeni. Simt eu că se adună atâtea energii, încât totul se va rezolva destul de bine aici. Acum, mă gândesc ce să fac, să întorc toate cadourile pe care mi le-au trimis la ziua mea de naştere? Că am aşa: scrisoare elogioasă de la preşedintele Comisiei Electorale Centrale, felicitări din partea preşedintelui în exerciţiu, felicitări de la Filat… Le mai public o dată la gazetă, domne’, parcă acum două luni eram băiat de treabă, acum nu mai sunt. Eu vreau să am satisfacţia că îmi trăiesc viaţa din plin, să mă trezesc dimineaţa şi să nu îmi fie ruşine să mă privesc în oglindă. Şi când îmi fac rugăciunea, să nu îmi fie jenă că nu fac nimic pentru a schimba lucrurile în bine.
Citeşte aici prima parte a interviului
Sursa foto: Hotnews.md
