,,Cu cine sunteţi?”, ne-a întrebat un cititor. Scrisesem despre cea de-a doua duminică de proteste organizate de Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei. Vizitatorul site-ului nostru era curios să mai afle şi ce am dorit să demonstrăm prin ştirea referitoare la acţiunile de protest, precizând că peste Prut, oamenii sunt suficient de ,,îmbibaţi”, expresie utilizată, probabil, cu sensul de ,,manipulaţi”. De asemenea, consumatorul nostru de ştiri online ne-a avertizat că prezentând astfel de informaţii, ne pierdem credibilitatea.
Nu m-aş fi oprit asupra acestui comentariu lansat pe ton certăreţ dacă nu aş mai fi citit şi editorialul de astăzi din publicaţia Timpul, semnat de Constantin Tănase – ,,Pluralism politic sau necrofilie politică”. Constantin Tănase atrage atenţia asupra unui pericol – care pândeşte şi chiar atacă mass-media din Rep. Moldova – al subordonării prezentării informate, corecte şi imparţiale a unui eveniment, unui obiectiv marketizat, anume acela al menţinerii sau creşterii audienţei (tv, radio) sau vânzărilor (presa scrisă). ,,Atenţia care se acordă „protestelor din Piaţă”, mediatizarea zgomotoasă, excesivă, fără „recurs” la memoria istorică a societăţii face rău democraţiei şi compromite pluralismul politic. Ceva nu e în regulă (cu presa şi societatea), când marginali de genul Roşca-Plugaru-Tulbure devin eroi şi subiect de ştiri”, consideră editorialistul. Ei bine, am citit aceste rânduri după ce am publicat partea a doua a interviului pe care mi l-a acordat iniţiatorul protestelor din PMAN, membru al CACD, Iurie Roşca. Evident, mi-am pus anumite întrebări legate de transformarea percepţiei unui cititor cu un anumit set de aşteptări din partea noastră, apoi dacă este firesc să existe acest anumit set de aşteptări şi mai cu seamă, dacă ar trebui să mă simt „presă” şi să urmez îndemnul domnului Tănase, acela de a boicota informaţional subiectul protestelor din PMAN, în vederea protejării cititorilor noştri de influenţa mesajelor transmise de organizatori. Ei, bine, nu mă simt presă, poate pentru că sunt sociolog. Niciunul dintre colegii mei de redacţie nu se simt ,,presă” pentru că nu sunt de acord cu jurnalismul modificat ,,la cererea publicului”, nu împărtăşesc codul de practici al jurnalismului de entertainment, tabloidiza(n)t.
Am scris despre protestele care au avut loc după 5 aprilie 2009. Mi-am permis să discut cu activişti social, cu jurnalişti, cu simpatizanţi ai mai multor formaţiuni politice (de opoziţie şi aflate la guvernare), cu oameni care nu au participat la proteste, cu poliţişti, cu artişti, cu liceeni, cu vorbitori de limbă rusă. Eşantion extras dintr-o diversitate de lumi sociale (social worlds). Despre care voi mai scrie, bineînţeles. Nu am blocat informaţional comuniştii, nu am blocat informaţional pe cei care au aruncat cu pietre într-una din clădirile de pe bvd. Ştefan cel Mare, nu am blocat informaţional pe jurnalistul care era de părere că tinerii care au protestat trebuie anchetaţi pentru vandalism, nu l-am blocat informaţional pe studentul care mi-a mărturisit că ştie unde locuieşte comisarul care i-a dislocat rinichii într-una din cele 5 zile petrecute într-o celulă, după 8 aprilie, fără explicaţii, hrană sau apă.
Blocaj informaţional am identificat de la distanţă (câţi km sunt de la Bucureşti la Chişinău? câteodată mai mulţi, alteori mai puţini) atunci când a apărut riscul ca subiecte sensibile pentru diverse orgolii/poziţii/strategii să capteze atenţia opiniei publice şi să o oblige la producerea unor analize, nu la consumul rapid de ştiri în format standard. Atunci când s-a pronunţat cuvântul ,,unire”, atunci când s-a discutat despre anexare şi nu despre eliberare, atunci când istoria românilor a însemnat altceva decât istoria integrată şi care, din păcate, a trecut în underground pentru că i s-a întors spatele. Blocajul informaţional presupune nu să fii sensibil diferit la anumite abordări ale socialului, ci să le ignori cu desăvârşire, să le sabotezi, servind prin neparticiparea ta la procesul cunoaşterii cauzei cuiva, fără să vrei sau să anticipezi asta, în cele din urmă.
Eu refuz să îi blochez pe Roşca, pe Voronin, pe Filat, pe Chirtoacă, pe Lupu sau pe John Onoje. Lista este foarte lungă şi ea reprezintă scenariul după care Rep. Moldova se performează astăzi pe sine. Eu refuz criza cunoaşterii.
Cu cine suntem? Noi suntem ăia cu viziunea prinsă între fast knowledge şi slow knowledge (David Orr, 2002), cărora le recunoaştem avantajele şi dezavantajele deopotrivă, precum şi calitatea de a fi complementare în contextul formării unei imagini cât mai corecte despre Republica Moldova.
Foto: Info Prut (desigur)
