Moscova a avut o criză de nervi săptămâna trecută, legată probabil și de contraofensiva ucrainenilor în regiunea Herson. Este opinia lui Nicolae Negru, editorialist de la Chișinău, care a vorbit despre acuzațiile și amenințările lansate recent de Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.
„Mai nediplomatic ca niciodată, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a acuzat Chișinăul că nu ar dialoga cu Tiraspolul, insinuând că Maia Sandu ar fi renunțat la calea diplomatică în soluționarea problemei transnistrene, fiindcă s-ar afla „sub dictatura UE și SUA”. El a mai avertizat, nitam-nisam, că orice atac la adresa militarilor ruși de pe Nistru va fi considerat un atac asupra Federației Ruse și că Moscova va apăra drepturile vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova.
Dacă mai adăugăm aici și referința la fel de inadecvată la Autonomia Găgăuză, care, crede Lavrov, ar aspira, împreună cu Transnistria, la un „statut special”, dispunând acum doar de unele „elemente” ale statutului respectiv, avem toate „ingredientele” unui eventual pretext de invaziei sau „operațiune militară specială” a Rusiei în Republica Moldova. Pentru aceasta e suficient ca FSB să organizeze un atac asupra militarilor ruși de la Tiraspol. Sau să-i pună pe găgăuzi să strige în centrul Comratului că le sunt încălcate drepturile de a se manifesta ca ruși, interzicându-li-se purtarea panglicii negre-portocalii”, a subliniat Nicolae Negru întru-un editorial pentru Ziarul Național.
Potrivit lui, sigur, iritarea Moscovei în relațiile cu Chișinăul e legată și de ceea ce ea numește „încălcarea statutului de neutralitate”, sprijinul Republicii Moldova, preponderent moral, pentru Ucraina, faptul că Maia Sandu condamnă agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva vecinului său vestic. „Mesajul despre „încălcarea neutralității” a fost transmis, periodic, și prin intermediul Tiraspolului, și prin intermediul Comratului, și prin intermediul lui Dodon, cu o impertinență crescândă sincron cu impertinența Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a lui Serghei Lavrov, care ne dă lecții săptămânale de „neutralitate” și democrație.
Însă răstirea, amenințările lui Lavrov urmăresc nu numai intimidarea Maiei Sandu. Scopul lui e dublu, vrea să nimerească doi iepuri dintr-o împușcătură. În egală măsură el dorește forțarea unei soluții transnistrene înainte de încheierea războiului din Ucraina. E singura șansă pentru Rusia să obțină o soluție care să o avantajeze, în detrimentul unității și funcționalității statului Republica Moldova. Dacă Ucraina învinge, o asemenea șansă nu va mai exista”, a mai specificat Nicolae Negru.
Continuarea editorialului poate fi citită aici.