Guvernul României a aprobat miercuri, 7 septembrie, printr-un memorandum, o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului de mărfuri și pasageri în zona de frontieră cu Ucraina și Republica Moldova, în contextul conflictului armat din Ucraina.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru reducerea timpilor de așteptare și întârziere în trafic, precum și eliminarea blocajelor în sectoarele transfrontaliere, memorandumul prevede un set de măsuri care vizează atât îmbunătățirea infrastructurilor de transport și vamale existente, precum și dezvoltarea acestora. De asemenea, aceste măsuri valorifică potențialul ridicat de tranzit de mărfuri spre și dinspre Ucraina, spre și dinspre Portul Constanța, transmite Agerpres.
Executivul susține că aceste măsuri, care vor contribui la eficientizarea transportului mărfurilor și al persoanelor atât pe perioada conflictului armat din Ucraina, cât și în perspectiva reconstrucției statului vecin, se referă la: * deschiderea/ redeschiderea de puncte de frontieră cu Ucraina și Republica Moldova, precum și asigurarea accesibilității la acestea; * creșterea capacității de tranzit pentru mărfuri între România, Ucraina și Republica Moldova în punctele de frontieră existente, prin construcția de noi căi de rulare și de noi spații de staționare; * creșterea capacității de tranzit de mărfuri între România, Ucraina și Republica Moldova pe infrastructura feroviară; * intervenții de creștere a vitezei de circulație și de eliminare a restricțiilor de viteză prin intervenții de reparații și refacții pe următoarele secții de circulație: Satu Mare – Halmeu, Câmpulung la Tisa – Valea Vișeului – Salva, Vicșani – Suceava Nord, Ungheni Prut – Nicolina, Fălciu – Bârlad, Giurgiulești Galați – Brateș; * creșterea capacității de procesare a traficului de marfă de către instituțiile cu atribuții în punctul de frontieră, prin asigurarea dotărilor și personalului necesar.
De asemenea, pentru sectorul feroviar se propune dotarea cu echipamente și creșterea numărului de personal cu atribuții în managementul traficului; * dotarea punctelor/ stațiilor de frontieră cu echipamente pentru efectuarea controalelor fizice cum ar fi: scanere și pasarele; * constituirea unui comitet interministerial de coordonare, condus de șeful Cancelariei prim-ministrului sau de un consilier de stat din cadrul Cancelariei, din componența căruia să facă parte secretari de stat sau conducători de instituții, din ministerele/ instituțiile cu atribuții în coordonarea și implementarea măsurilor propuse, comitet care va fi înființat prin decizie a premierului; * probarea listei de necesități pentru gestionarea procesului de fluidizare a tranzitului de mărfuri din Ucraina, pe care România o va înainta către toți partenerii externi care și-au manifestat intenția de a sprijini.