,,Produselor banalizate le scade preţul. Dacă lumea te vede şi te aude de dimineaţa până seara, se va plictisi de tine. În condiţiile în care faci deja parte dintr-un grup bine definit, o distanţare sau o absenţă va face să se vorbească despre tine şi îţi va atrage chiar admiraţia oamenilor. Trebuie să înveţi să sesizezi momentul când este cazul să pleci” (,,Succes şi putere. 48 de legi pentru a reuşi în viaţă”, Robert Greene şi Joost Elffers)
Mihai Ghimpu s-a săturat să joace un rol confuz într-o alianţă instabilă. A declarat-o ferm când a primit ultima palmă: Dodon, copilul comunist devenit lider socialist, s-a înţeles cu Lupu şi Filat, ca şi când el şi cele trei voturi ale sale ar fi completat trio-ul de la putere. Sigur că cele trei voturi ale sale vor completa trio-ul de la putere (reamintim că fără liberali, dar în formula PLDM + PD + grupul Dodon + alte trei voturi care ar putea fi obţinute de la PCRM = majoritate parlamentară) ,,Şi noi de azi înainte vom face politica nu pro-Alianţă, cum am făcut până acum, totul în detrimentul partidului. De acum o să ne gândim la electoratul nostru, care este pentru adevăr, pro-românesc, şi considerat de unii ca extremă”, a vorbit liberalul Ghimpu făcând aluzie la etichetarea lansată de Dodon, care consideră că a fi român înseamnă a te plasa la un pol extremist. Aşa cum remarca şi analistul Constantin Tănase, extremismul văzut de Dodon vizează şi pe părinţii şi pe buneii din Basarabia, şi pe românii de peste Prut.
Lehamitea preşedintelui PL împinge această formaţiune în opoziţie, în mod deschis. Până acum, PL a jucat după cum s-a cântat şi jocul nu a fost chiar o horă, a fost dispus să realizeze mai multe compromisuri decât celelalte partide din AIE 1 şi AIE 2. PL a demonstrat maturitate, dar şi naivitate crezând într-o misiune europeană a unei coaliţii anticomuniste. AIE 3 ar putea arăta altfel. AIE 3 ar putea da acel preşedinte apolitic, vehiculat obsesiv pe buzele tuturor celor angrenaţi în procesul negocierilor din ultimii doi ani şi jumătate. AIE 3 s-ar putea numi altfel. Cu ce preţ? Cu preţul îndepărtării de Occident, de obiectivul integrării europene, de lipsa de perspective în rezolvarea diferendului transnistrean, al perpetuării crizei identitare. Societatea din Rep. Moldova a obosit. Această oboseală a fost instrumentată cu succes încă de la preluarea puterii politice de către democraţi, în dauna comuniştilor care sărăciseră material şi sufleteşte o populaţie întreagă, timp de opt ani. Kuzmin, Baghirov, Smirnov, Liga Tineretului Rus, Patrioţii Moldovei, pacificatori cu arma în mână, personaje pe tabla de şah, mutate cu abilitate de o mână largă, şi-au potrivit socoteala de acasă cu cea din târg. Aceştia nu au primit o replică pe măsură pentru că au speculat slăbiciunile din interiorul Alianţei: dorinţa de mărire, vanitatea, controlul absolut asupra resurselor.
Înlăturarea PL de la masa negocierilor reprezintă o strategie de îndepărtare a Rep. Moldova de România, o sâcâietoare miză, mai cu seamă geopolitică. Calculul economic, implicit politic, trimite PL într-o opoziţie care tratează rănile istorice. PL îşi va recupera electoratul negreşit, dacă poziţia lui Ghimpu va fi asumată de întregul partid, dar acesta va avea datoria întoarcerii la discursul şi practicile de dinainte de aprilie 2009. Poate că românismul şi anticomunismul nu mai sunt la modă la Chişinău, dar ştim că ceea ce este vintage se cumpără mai scump, astfel că pentru PL viitorul nu poate suna decât mai bine.
Sursa foto: Ghenadiebrega.wordpress.com
