,,Renunţarea regimului anticonstituţional la referendumul nelegitim, determinată de valul de proteste din întreaga ţară, nu readuce în spaţiul constituţional actuala putere şi nici nu îi dă dreptul să reia procedura de alegere a preşedintelui republicii”, se arată în Rezoluţia mitingului de protest organizat duminică de Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei (CACD).
Simpatizanţi ai CACD au ieşit din nou în stradă ieri, solicitând tragerea la răspundere a actualei guvernări, pe care o acuză de subordonarea tuturor instituţiilor statului.
Potrivit Rezoluţiei, acţiunile de protest vor continua ,,până când va fi pus capăt stării de uzurpare a puterii de stat şi restabilită ordinea constituţională”. CACD consideră că unica soluţie pentru depăşirea crizei actuale constă în organizarea alegerilor anticipate.
Tot ieri a fost organizat şi un contraprotest în PMAN, în cadrul căruia câteva persoane au menţionat că dacă va fi necesar, vor protesta ani de zile împotriva lui Iurie Roşca şi lui Anatol Plugaru, informează Publika.
Foto: InfoPrut