Transnistria ca ,,dosar deschis”, ,,experiment”, ,,pământ românesc” sau dimpotrivă, ,,nicidecum românesc”, temută sau subestimată, ,,zgomot de fond internaţional” sau piesă de şah pe tabla geostrategică, sub raport istoric, geografic, politic, socio-cultural, nu putea trece neobservată în contextul în care la 2 martie se vor împlini 20 de ani de la începutul conflictului armat de pe Nistru. Cu această ocazie, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale şi Fundaţia Europeană Titulescu au prilejuit miercuri la Casa Titulescu lansarea cărţiii ,,DOSARUL TRANSNISTRIA. Istoria unui “conflict inghetat” „, semnată de Corneliu Filip.
Intervenţiile au fost consistente şi complementare, invitaţii care au luat cuvântul, istorici, analişti, profesori universitari, diplomaţi, jurnalişti, alături de autorul lucrării, nu au căzut lesne de acord asupra semnificaţiilor dosarului transnistrean, a mizelor acestuia şi pe cine ar trebui să preocupe, altfel spus care sunt actorii implicaţi în administrarea acestui dosar şi a consecinţelor proiecţiei sale.
Moderatorul evenimentului, directorul executiv al Fundaţiei Europene Titulescu, George G. Potra, a precizat în deschidere că incursiunea în istorie a lui Corneliu Filip este menită să clarifice delimitările Transnistriei, unde se aşează conflictul transnistrean atât în plan intern, în Republica Moldova, cât şi în raporturile politice, culturale, spirituale ale României cu românii de dincolo de Prut. Totodată, directorul Fundaţiei Titulescu a remarcat că Transnistria reprezintă o regiune a unor interese care nu legătură cu spaţiul european, interese divergente, pe care Corneliu Filip le-a menţionat şi explicat în lucrarea sa.
,,Avem în faţă un experiment”, a apreciat dr. Ioan Popa, care a deschis seria intervenţiilor pe marginea tematicii Transnistriei. Acesta a atras atenţia asupra faptului că ,,Transnistria nu este teritoriu românesc”, ci o ,,compilaţie”, o ,,lucrătură pentru România”, pe care o obligă să privească în direcţia ei, arătându-i că acolo, totuşi, sunt români.
Prof. dr. Dan Dungaciu a sesizat că deşi trecut 20 de ani de la izbucnirea conflictului de pe Nistru, nu cunoaştem încă ce tip de conflict a avut loc şi că în funcţie de cine oferă răspunsul, aflăm alte tipuri de abordări ale acestui conflict. De asemenea, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale a mai observat şi dificultatea pe care o întâmpinăm atunci când încercăm să definim conceptul de ,,conflict”, modurile diferite prin care acesta poate fi tratat oferind perspective divergente şi în situaţia conflictului transnistrean.
În cadrul aceleiaşi discuţii, prof. Dungaciu a punctat câteva evenimente şi fenomene de ordin geopolitic, politic şi social care influenţează problematica transnistreană: raportul dintre Berlin – a cărei calitate de jucător este încă neclară (este Germania portavoce a Uniunii Europene sau negociază de pe o poziţie aparte?) – şi Moscova (amintim aici semnarea Memorandumului de la Mesenberg), discuţiile în formatul ,,5+2″ de la Dublin, care nu poartă o încărcătură spectaculoasă deoarece nu se întrevăd paşii concreţi în soluţionarea diferendului, reacţiile lipsite de coordonare ale actorilor internaţionali cu privire la împuşcarea tânărului Vadim Pisari de către un pacificator rus la aşa-zisa „graniţă” de pe Nistru, recentele alegeri din Transnistria, câştigate de Şevciuk în faţa candidatului susţinut de Moscova, Anatolii Kaminski (,,Şevciuk a câştigat alegerile, nu şi puterea”), viziunea unei generaţii tinere care îşi proiectează viitorul în raport cu spaţiul estic şi care nu se recunoaşte ca parte a Rep. Moldova, precum şi importanţa alegătorilor din stânga Nistrului, care prin cele 10% reprezentate din totalul populaţiei cu drept de vot din Rep. Moldova, poate schimba profilul politic al acesteia. În încheierea discursului său, prof. Dungaciu a precizat că problematica transnistreană trebuie tratată cu un ,,optimism pragmatic” şi că este necesar să se înţealeagă că soluţionarea de la Chişinău nu este aceeaşi cu cea de la Moscova sau cu cea de la Berlin.
,,Transnistria nu a fost un teritoriu politic românesc”, a precizat fostul ambasador Ion Bistreanu, semnalând că aceasta, în anii ’90, în componenţa Republicii Moldova, a fost privită ,,ca un dat”, fără a se realiza un efort de a demonstra cum s-a ajuns la această situaţie. Totodată, Bistreanu a fost de părere că Transnistria este folosită drept pretext pentru ambele tabere, pentru Rusia şi pentru Rep. Moldova (care a folosit regiunea ca argument pentru imposibilitatea unirii cu România) şi că ,,autorităţile moldoveneşti nu au depus suficiente eforturi pentru avea o prezenţă solidă în Transnistria, lăsând fără sprijin şi capetele de poduri precum Cocieri sau Tighina. Fostul ambasador s-a arătat sceptic în privinţa soluţionării diferendului transnistrean şi a ţinut să menţioneze că pentru înlocuirea trupelor pacificatoare sunt necesare numai două semnături, a Rusiei şi a Rep. Moldova, care ar trebui să aibă un plan concret în acest sens.
Istoricul Ion Constantin, autorul mai multor monografii despre făuritorii unirii Basarabiei cu România, a ţinut să precizeze că războiul de pe Nistru a fost provocat de Rusia împotriva unei prezumtive uniri a Rep. Moldova cu România. De asemenea, a semnalat posibilitatea ca Ucraina să devină mai activă în problematica transnistreană, amintind că recent alesul lider separatist Şevciuk este de origine ucraineană.
Autorul lucrării ,,DOSARUL TRANSNISTRIA. Istoria unui “conflict inghetat””, Corneliu Filip, ataşat de perioada anilor 1990-1991, după cum a recunoscut, a menţionat că prin utilizarea surselor diverse (memoriile lui Mircea Snegur, ale lui Igor Smirnov, manuale ucrainene, interviuri cu lideri rusofoni, documente de arhivă) a avut intenţia de a lăsa cititorul să ajungă la propriile concluzii. În încheiere, acesta a precizat că volumul ,,DOSARUL TRANSNISTRIA. Istoria unui “conflict inghetat”” a fost lansat şi la Chişinău şi urmează a fi prezentat şi la Iaşi.
Foto: Iulia Modiga/InfoPrut
