Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică de la Chișinău a aprobat astăzi, 8 decembrie, micșorarea tarifului la energia electrică pentru cetățenii Republicii Moldova.
Astfel, conform noilor tarife, consumatorii casnici din centrul și sudul Republicii Moldova conectați la rețelele Premier Energy vor achita 4,62 lei pentru un kilowatt/oră în loc de 5,91 lei moldovenești.
Totodată, consumatorii din nordul Republicii Moldova deserviți de FEE Nord vor vor plăti un tarif de 4,65 lei pentru un kilowatt/oră, cu 95 de bani mai puțin decât prețul în vigoare.
Prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice vor fi aplicate începând cu data de 8 decembrie 2022.
La scurt timp după stabilirea noilor tarife de către ANRE, vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, a subliniat că având în vedere compensațiile oferite de Guvern, pentru cei din categoria înaltă de vulnerabilitate tariful final va fi de 3 lei și 70 de bani, iar pentru categoria foarte înaltă de vulnerabilitate acesta va fi de 3 lei și 30 de bani /kwh.
Menționăm că decizia de ajustare a prețurilor la energia electrică vine după ce compania de stat Energocom din Republica Moldova a semnat un contract de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan la un preț de 73 de dolari pentru un megawatt.