Romanul „Pe Contrasens” scris de basarabeanul Oleg Serebrian, scriitor, istoric, politolog și diplomat, a fost distins cu Premiul literar al PEN-România pentru anul 2022. Decernarea a avut loc duminică, în cadrul Târgului Internațional de Carte „Gaudeamus” de la București.
„Mulțumesc și pe această cale juriului pentru apreciere. Îi sunt deosebit de recunoscător și Ruxandrei Cesereanu pentru generosul laudatio ce mi l-a dedicat în cadrul ceremoniei de înmânare a premiului. În fine, dar nu în ultimul rând, țin să le mulțumesc și cititorilor, precum și editurii Cartier”, a scris Oleg Serebrian pe pagina sa de Facebook.
„Pe Contrasens” e prima lucrare a unui autor din Republica Moldova pentru care s-a decernat Premiul literar PEN-România.
„Pe contrasens” este al treilea volum al lui Oleg Serebrian, după „Cântecul mării” și „Woldemar”, dintr-o saga istorică și psihologică care urmărește evenimentele cele mai importante din secolul XX, dar și ale unei familii de nobili bucovineni von Randa, care își trăiesc viața în Austro-Ungaria, în România Mare și în URSS.
Premiul PEN România a fost înființat în 2013. El se acordă anual unei cărți (sau unei serii de cărți) din genuri literare diverse: eseul, memoriile, jurnalul, romanul, interviul, poezia – care exprimă superlativ valori precum implicarea civică, libertatea cuvântului, promovarea democrației, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului, lupta împotriva cenzurii, solidaritatea internațională ș.a.
Până acum, laureați ai premiului PEN România au fost Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Cristian Teodorescu, Bogdan Ghiu, Ruxandra Cesereanu, Vintilă Mihăilescu, Miruna Runcan și Gabriela Adameșteanu.