În orașul Galați ar putea fi construit un aeroport internațional, de care ar beneficia și cetățenii Republicii Moldova. Declarația aparține președintelui Consiliului Județean Galați, care a anunțat că au fost finalizate procedurile de desemnare a unei asocieri de firme pentru efectuarea studiului de fezabilitate.
„A fost încheiată procedura de licitație pentru Planul de investiții/ Master Plan și Studiul de Fezabilitate (SF), necesare pentru Aeroportul Internațional Galați-Brăila, precum și pentru pregătirea studiilor asociate fazei de proiectare SF. Pentru toate aceste expertize va lucra o asociere de 17 firme, inclusiv Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Vor fi efectuate studii topografice, studii arheologice, studii geotehnice, studii hidrogeologice, studii de mediu, studii obstacolare și hidrologice. Totodată, în cadrul aceluiași contract, se vor realiza și activități de proiectare pentru terminal cargo și de pasageri, proiectare piste, sisteme de instalații, sisteme de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, instalații electrice și proiectare-relocare utilități.
De noul Aeroportului Internaționa Galați-Brăila vor beneficia și cetățenii Republicii Moldova.
„Pas cu pas, document cu document, lucrăm pentru ca la Galați să fie construit un aeroport internațional de persoane și mărfuri, de care ar putea beneficia sute de mii de oameni din Galați, Brăila, Vrancea, Buzău sau Republica Moldova”, a adăugat Costel Fotea.
La acest proiect, Consiliul Județean Galați lucrează împreună cu colegii de la Brăila, în urma parteneriatului asumat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructură de Transport de Interes Strategic în zona de Est și Sud.