Universitatea de Stat din Moldova (USM) va deschide la Comrat un centru de studiere a limbii române.
Acest subiect a fost discutat recent în cadrul unei întrevederi dintre Igor Șarov, rectorul USM și Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia.
În cadrul centrului, educatorii și profesorii din autonomie vor dobândi cunoștințe și competențe lingvistice în limba română, iar în viitor de aceste servicii vor putea beneficia toți doritorii. Astfel, a fost identificat și un spațiu pentru viitorul centru.
Totodată, bașcanul UTA Găgăuzia a mulțumit Universității de Stat din Moldova și conducerii Moldova-Institut Leipzig (MIL) pentru finalizarea cu succes a proiectului de studiere a limbii române realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei (Auswärtiges AMT). Implementarea programului a fost asigurată de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM).
Scopul proiectului a fost formarea și îmbunătățirea competențelor lingvistice în limba română pentru cadrele didactice și manageriale din instituțiile de învățământ din UTA Găgăuzia și Taraclia, reprezentanți ai grupurilor etnice.
La concurs s-au înscris 121 de persoane, iar 43 de cadre didactice și manageriale au fost selectate pentru testarea inițială la limba română. Aceste persoane vor beneficia de un program de formare lingvistică timp de cinci luni.