Un miting de comemorare a victimelor represiunilor staliniste a avut loc, astăzi, 6 iulie, la monumentul „Trenul durerii” din scuarul Gării Feroviare de la Chișinău.
Foști deportați, urmașii și rudele lor, deputați și miniștri au participat la acest eveniment organizat în contextul împlinirii a 74 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia.
Astfel, participanții au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor deportărilor staliniste, au depus flori la monument și au asistat la o slujbă de pomenire.
Printre cei prezenți la eveniment a fost și Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, care a vorbit într-un discurs despre victimele deportărilor staliniste.
„Azi se împlinesc 74 de ani de la al doilea val de deportări care a trimis în Siberia și Kazahstan 34.270 de persoane, dintre care 11.245 de copii. Într-o singură zi bunici și părinți de-ai noștri au fost încărcați în peste 1500 de vagoane pentru vite și trimiși spre pierzanie. Anul trecut Agenția Națională a Arhivelor a publicat pentru prima dată lista persoanelor deportate în perioada 6-9 iulie 1949. Acolo sunt rudele noastre, părinți, frați, surori, bunici, mătuși, unchi – acolo este neamul nostru. Să-i onorăm prin simplul fapt de a nu lăsa uitării suferințele lor”, a îndemnat șefa statului.
În același context, ea a mai remarcat că Rusia, moștenitoare de drept a Uniunii Sovietice, nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru aceste tragedii ale trecutului și nu a alocat niciun ban pentru despăgubirea cetățenilor supuși represiunilor.
„Este cinic și rușinos că mai avem încă persoane, în Parlament și în alte poziții de răspundere, care elogiază trecutul sovietic responsabil de pieirea atâtor moldoveni. Când știi că părinții, bunicii tăi au fost duși la pierzanie, cum poți să lauzi călăul? Avem cu toții datoria să ne îngrijim de familiile celor deportați, chiar dacă o facem prea încet și prea puțin”, a remarcat Maia Sandu.
Menționăm că, pe 6 iulie, se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a ridicat zeci de mii de țărani basarabeni, pe care i-a dus în Siberia în lagăre de muncă forțată, iar averile lor au fost confiscate.
Între anii 1941 și 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80 și 120 de mii.
Din 1990, anual, pe 6 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului.